Aplicarea condiţiilor contractuale FIDIC
Autorităţile publice şi beneficiarii de fonduri europene sau publice vor fi obligaţi, începând de marţi, 1 iulie, să aplice noile condiţii contractuale internaţionale - FIDIC, a anunţat, luni, secretarul de stat în Ministerul Economiei şi Finanţelor Eugen Teodorovici.
Noile prevederi se aplică în cazul tuturor contractelor de achiziţii, construcţii sau proiectare încheiate de autorităţile publice şi beneficiarii de fonduri europene sau publice.
Opţiunea de a transpune în legislaţia naţională condiţiile de contract FIDIC a fost justificată prin faptul că acestea sunt recunoscute la nivel internaţional, ca reprezentând o bună practică în domeniu.
Noile condiţiile contractuale impun o garanţie de bună execuţie şi o serie de clauze suplimentare, printre care termene intermediare de execuţie şi anumite penalităţi de întârziere.
Totodată, extinderea sau subcontractarea pot fi realizate doar cu acordul expres al beneficiarului final.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.