Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a finalizat autorizarea la plată a sprijinului de urgență în sectorul cerealelor și al semințelor oleaginoase pentru 199.421 beneficiari, cu o valoarea a ajutorului de 274.057.212 lei, echivalent a 55.381.013,95 euro.

Sursele de finanțare sunt se împart astfel: 147.115.286,60 lei, echivalent a 29.728.669,05 euro, finanţare externă nerambursabilă pusă la dispoziţia statului român prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA); 126.941925,40 lei, echivalent a 25.652.344,90 euro, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2023 în cadrul capitolului 83.01 „Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare”, titlul 40 Subvenții, articolul 40.15 „Sprijinirea producătorilor agricoli”.       

Schema reprezentând sprijinul excepţional sub formă de grant are în vedere compensarea producătorilor agricoli din sectorul vegetal pentru pierderile economice cauzate de creşterea importurilor de cereale şi seminţe oleaginoase din Ucraina şi reprezintă suma care se acordă acestora, exprimată în lei, pentru suprafeţele determinate în urma controalelor administrative și la fața locului aferente culturilor cu porumb şi/sau orz şi/sau rapiţă şi/sau floarea-soarelui din cererile unice de plată depuse în anul 2022.

APIA reaminteşte că beneficiarii acestei scheme sunt producătorii agricoli, indiferent de forma de organizare, care au depus o cerere unică de plată în anul 2022, pentru o suprafaţă determinată de minimum 1 ha în cadrul ajutorului naţional tranzitoriu 1, pentru una sau mai multe dintre culturile enumerate mai sus şi care au depus, până la termenul limită de depunere, în anul 2023 cerere de plată pentru intervenţiile din sectorul vegetal.

Pentru schematizarea modului de calcul al sprijinului excepţional sub formă de grant, de 2 lei/l, se consideră că acesta reprezintă o valoare aferentă unei cantităţi unitare de 78 litri/ha de motorină şi că în stabilirea valorii totale a sprijinului se utilizează 50% din cantitatea rezultată din înmulţirea numărului de hectare eligibile cu valoarea de 78 litri/ha de motorină.

„Sumele acordate cu titlu de sprijin de urgenţă nu sunt supuse executării silite prin poprire în cazul în care împotriva beneficiarilor acestora a fost pornită procedura de executare silită. Conform legislației în vigoare plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2023, însă depunem toate eforturile ca beneficiarii să primească banii în conturi în perioada imediat următoare”, precizează APIA.