Şi în cazul persoanelor fizice, * În Bihor, îşi desfăşoară activitatea 5.649 de persoane fizice autorizate. * Autorizaţia eliberată solicitantului precizează activitatea principală, conform Codului CAEN. * Se va lărgi sfera activităţilor economice pentru PFA. Potrivit Legii 300/2004, persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent trebuie să deţină autorizaţia şi certificatul de înregistrare eliberate potrivit prevederilor legale. În vederea emiterii autorizaţiei pentru desfăşurarea de activităţi economice în mod independent, persoana fizică trebuie să depună la primăria de care aparţine o documentaţie care va cuprinde: cererea-tip; rezervarea denumirii la Oficiul Registrului Comerţului; certificatul de cazier fiscal al persoanei solicitante, în original; copie de pe actul de identitate; actul din care să rezulte domiciliul; declaraţia-tip pe propria răspundere că îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului, protecţiei muncii şi apărării împotriva incendiilor, precum şi reglementările specifice protecţiei consumatorului pentru activitatea desfăşurata şi normele de calitate a produselor şi serviciilor puse pe piaţă; copie de pe documentul care dovedeşte pregătirea profesională sau, după caz, experienţa profesională, pentru desfăşurarea activităţii pentru care se solicită autorizarea. Autorizaţia ce va fi eliberată solicitantului trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, datele de identificare ale emitentului autorizaţiei, ale persoanei fizice care va desfăşura activităţi economice în mod independent, activitatea principală şi, după caz, activităţile secundare pentru care se eliberează autorizaţia, codificate conform Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, actualizată, locul de desfăşurare a activităţii principale şi, după caz, a activităţilor secundare şi, evident, data eliberării autorizaţiei şi numărul de înregistrare al acesteia. Potrivit legii, persoana care desfăşoară activităţi economice în mod independent are dreptul de a deţine o singură autorizaţie, pentru desfăşurarea altei activităţi care nu este prevăzută în autorizaţie fiind necesară completarea autorizaţiei. În situaţia în care organele de control constată că una dintre condiţiile de autorizare nu este îndeplinită, autoritatea care a emis autorizaţia va fi notificată în vederea anulării autorizaţiei. Anularea autorizaţiei atrage radierea din registrul comerţului, fără plata taxelor prevăzute de lege. Potrivit datelor furnizate de doamna ec. Cornelia Lucia Gligor, director al Oficiului Registrului Comerţului Bihor, în prezent, în judeţul nostru îşi desfăşoară activitatea 5.649 de persoane fizice autorizate, cea mai mare parte activând în domeniul serviciilor şi comerţului. Şi, ca o noutate de ultimă oră: potrivit unui proiect de lege iniţiat de Agenţia pentru IMM-uri, care a fost înaintat deja Guvernului, persoanele fizice autorizate vor putea exercita toate activităţile economice prevăzute în Clasificarea Activităţilor din Economia Naţională, cu excepţia celor care fac obietul unor legi speciale, precum celor de organizare a unor profesii ca aceea de avocat, medic sau arhitect. Proiectul de lege repară, astfel, un viciu al Legii nr. 300/2004.