Antigelul şi lichidul de frână - în atenţia OJPC
Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor a desfăşurat, în perioada 18 septembrie - 25 septembrie 2006, o acţiune tematică de control a modului în care se respectă prevederile legale referitoare la preambalarea unor produse nealimentare în funcţie de volum.
Inspectorii au verificat două produse de sezon - antigelul şi lichidul de frână. Fiind o acţiune tematică desfăşurată la nivelul întregii ţări, trebuie să spunem că, din totalul celor 653 agenţi economici verificaţi, la 390 dintre ei (59,72 %) au fost depistate abateri de la prevederile legale, iar la 323 din cei controlaţi ( 49,46 %), abateri au fost legate de etichetare - inscripţionarea cantităţii nominale în unităţi de volum.
Revenind, inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor (OJPC) au verificat: eticheta produsului, mai precis datele conţinute înscrise în mod vizibil, lizibil şi de neşters; denumirea produsului; denumirea şi/sau marca, dar şi adresa producătorului; principalelele caracteristici calitative; specificaţia tehnică în baza căreia s-a fabricat produsul sau fişa tehnică de securitate a acestuia; cantitatea nominală în unităţi de volum; numărul lotului/data fabricaţiei; termenul de valabilitate; modul de utilizare; fraze de risc şi de prudenţă; însemnul tactil de avertizare a pericolului, imprimat în relief pe ambalaj.
În Bihor, inspectorii OJPC au verificat 18 agenţi economici, constatându-se abateri la 13 dintre aceştia. Prin 13 cele procese verbale de constatare a contravenţiei, care au fost întocmite agenţilor economici, au fost aplicate 7 amenzi contravenţionale în valoare totală de 3.400 RON şi, respectiv, 6 avertismente. Totodată, au fost oprite temporar de la comercializare, ca urmare a unor deficienţe de inscripţionare, produse în valoare de 24.127 RON, dispunându-se etichetarea lor corespunzător cerinţelor legislative în vigoare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.