Ministerul Finanțelor Publice implementează înrolarea în Spaţiul Privat Virtual (SPV) cu ajutorul identificării în sistem video a persoanelor sau reprezentanților unor companii sau entităţi fără personalitate juridică.

În spațiul virtual, la accesarea serviciului “Plata obligațiilor fiscale”, se va afișa pagina de pornire, în care trebuie ales CNP-ul pentru care se dorește plata. În cazul persoanelor care se autentifică în SPV cu NPOTP (nume, parola si OTP), în listă apare doar CNP-ul titularului de cont. La apăsarea butonului „Afișare obligații restante”, se afișează lista obligațiilor ce pot fi plătite prin platforma ghiseul.ro, și care cuprinde peste 30 de poziții, de la impozitul pe venituri, la contribuții, accize colectate și până la plata unor penalități. La apăsarea butonului „Plătește”, utilizatorul va fi direcționat către serviciul de plată online al platformei ghiseul.ro, unde are de bifat căsuța „Aprob plata și sunt de acord cu termenii și condițiile de utilizare” și butonul „PLATESTE”. Din această pagină nu mai există posibilitatea întoarcerii la serviciul disponibil în SPV.  În același timp, populația va avea opțiunea să se înregistreze online în SPV printr-o verificare video în baza documentelor transmise și/sau informaţiilor comunicate pe baza acordului privind prelucrarea datelor cu caracter personal. Dacă informaţiile referitoare la datele de identificare ale persoanei juridice, ale entităţii fără personalitate juridică sau ale persoanei fizice sunt validate, dar informaţiile referitoare la calitatea de reprezentant sau calitatea de împuternicit nu se pot verifica ori informaţiile furnizate sunt insuficiente sau din verificarea documentelor justificative prezentate opțional rezultă că acestea conțin date incomplete sau incorecte, se notifică solicitantul la adresa personală de e-mail, în termen de 5 zile de la înregistrare, cu privire la completarea informațiilor sau cu privire la faptul că aprobarea cererii de înregistrare se face la ghişeu ori prin identificare vizuală online. În cazul în care aprobarea cererii de înregistrare se face prin identificarea vizuală online, organul fiscal inițiază procesul de recunoaștere prin sistem video cu persoana care a desemnat sau împuternicit solicitantul, în scopul confirmării calității atribuite acestuia. În acest sens, organul fiscal notifică atât solicitantul, cât și entitatea care l-a desemnat/împuternicit la adresele de e-mail, completate în cererea de înregistrate, în termen de 5 zile de la înregistrare.  După aprobarea cererii de înregistrare prin identificare vizuală online, reprezentantul legal/reprezentantul desemnat/împuternicitul utilizează sistemul video oferit pe platforma informatică dedicată. În această situație, persoana fizică trebuie să se programeze online, prin intermediul aplicației disponibile pe site-ul ANAF selectând data și ora la care este disponibilă pentru a fi inițiată procedura de identificare vizuală online. În cazul în care identificarea vizuală online s-a realizat cu succes, se procedează la aprobarea cererii și se transmite un mesaj contribuabilului pe adresa personală de e-mail.