Procedura realizării verificării la nivelul persoanei fizice este reglementată de art. 138 din Codul de procedura fiscală.

Ordinul ANAF nr. 2117/2018, publicat în aceste zile în Monitorul Oficial, aprobă formularele aplicabile în inspecţiile realizate faţă de persoanele fizice, care nu şi-au declarat veniturile obţinute din diferite tipuri de activităţi. Astfel, potrivit procedurii realizării verificării la nivelul persoanei fizice, reglementată de art. 138 din Codul de procedură fiscală (CPF), în situaţia în care autoritatea fiscală identifică o diferenţă de venituri nedeclarată de mai mult de 10%, însă nu mai puţin de 50.000 lei, aceasta poate face obiectul unei inspecţii de specialitate. Pentru a clarifica situaţia, fiscul va selecta, pe baza analizei de risc, contribuabilii care nu şi-au îndeplinit obligaţia declarării şi plăţii impozitului şi decide astfel efectuarea verificărilor de specialitate. Efectuarea inspecţiei în cazul unei persoane fizice va începe prin comunicarea Avizului de verificare cu termen de minim 15 zile înainte de începerea verificării. Astfel, în termen de 60 de zile de la comunicarea Avizului de verificare, persoana fizica are obligaţia să depună Declaraţia de patrimoniu, datele din această declaraţie fiind elementele cheie în stabilirea sau justificarea impozitului/scutirii de impozit. Ordinul ANAF aprobă modelul și conținutul formularelor utilizate în activitatea de verificare a situației fiscale personale, reglementată prin titlul VI "Controlul fiscal", capitolul IV "Verificarea situației fiscale personale de către organul fiscal central" din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează: Aviz de verificare - anexa nr. 1.a; Ordin de serviciu - anexa nr. 2.a; Minuta întâlnirii - anexa nr. 3.a; Nota explicativă - anexa nr. 4.a; Proces-verbal - anexa nr. 5.a; Invitaţie - anexa nr. 6.a; Decizie de suspendare a verificării situaţiei fiscale personale - anexa nr. 7.a;  Raport de verificare fiscală - anexa nr. 8.a; Decizie de încetare a procedurii de verificare a situaţiei fiscale personale - anexa nr. 9.a; Decizie de impunere privind impozitul pe venit stabilit suplimentar în cadrul verificării situatiei fiscale personale - anexa nr. 10.a; Decizie de reverificare - anexa nr. 11.a;  Dispoziţie privind măsurile stabilite în cadrul procedurii de verificare a situaţiei fiscale personale - anexa nr. 12.a; Proces-verbal de ridicare/restituire înscrisuri - anexa nr. 13.a." Agenţia Naţională de Administrare Fiscală precizează că, în situaţia în care persoana fizică va face obiectul unei refaceri a verificării situaţiei fiscale personale, potrivit prevederilor art. 138 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind CPF, cu modificările şi completările ulterioare, aceasta va trebui să: prezinte organelor fiscale, sub sancţiunea decăderii, documentele justificative şi orice alte înscrisuri sau clarificări relevante pentru stabilirea situaţiei fiscale personale, aferente perioadei care face obiectul refacerii. De precizat că, potrivit legii, termenul de depunere se poate prelungi cu 30 de zile, o singura dată, la solicitarea contribuabilului şi cu acordul organului fiscal.