Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, joi, lista contribuabililor care îndeplinesc condiţiile pentru a fi declaraţi inactivi. În judeţul Bihor, numărul firmelor ce vor fi declarate inactive se ridică la 1.536.
Din totalul firmelor declarate inactive, cele mai multe se găsesc la nivelul municipiului Bucureşti, însumând peste 23.000 de firme. În prezent, Procedura privind declararea contribuabililor inactivi este reglementată prin OUG nr. 46/2009 , prin care s-a adus o serie de modificări Codului de Procedură Fiscală. Astfel, potrivit OUG nr. 46/2009, contribuabilii persoane juridice sau orice alte entităţi fără personalitate juridică vor fi declaraţi inactivi, dacă îndeplinesc una dintre următoarele condiţii: nu îşi îndeplinesc, pe parcursul unui semestru calendaristic, nici o obligaţie declarativă prevăzută de lege; se sustrag de la efectuarea inspecţiei fiscale, prin declararea unor date de identificare a sediului social care nu permit organului fiscal identificarea acestuia; organele fiscale au constatat că nu funcţionează la sediul social sau la domiciliul fiscal declarat. Acestora le vor fi aplicabile prevederile art. 11 alin. (11) şi (12) din Codul fiscal, care stabilesc că "autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie efectuată de un contribuabil declarat inactiv prin Ordin al preşedintelui ANAF". Totodată, nu sunt luate în considerare nici tranzacţiile efectuate cu un contribuabil declarat inactiv. Lista contribuabililor declaraţi inactivi se publică pe pagina de Internet a Ministerului Finanţelor Publice - portalul ANAF. Prin excepţie, potrivit OUG nr. 46/2009, nu vor fi declaraţi inactivi contribuabilii aflaţi în stare de insolvenţă sau contribuabilii pentru care s-a pronunţat sau a fost adoptată o hotărâre de dizolvare. Precizăm că lista contribuabililor inactivi poate fi descărcată direct de pe site-ul ANAF - www.anaf.ro.