Americanii vor să construiască o fabrică la Oradea!
Ieri, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Bihor, prin intermediul firmei orădene Anderson SRL, a avut loc o întâlnire între reprezentanţii unui consorţiu american şi conducerea CCI Bihor. La discuţii au participat Ioan Glăjaru, preşedintele CCI Bihor şi Constantin Badea - directorul relaţii interne-externe, precum şi Călin Vesa, directorul Direcţiei Regionale Vamale Bihor şi reprezentanţii Concernului american Andrew, Robert J. Hudzik, vicepreşedinte, reprezentând corporaţia din SUA - statul Illinois, respectiv Lorenzo Miglioli, vicepreşendinte operaţii, din oraşul Milano - Italia.
Scopul vizitei şi al întâlnirii a fost realizarea unei investiţii - ridicarea unei fabrici pentru producerea de componente electronice pentru toate tipurile de telefoane. Reperezentaţii companiei americane au mai vizitat oraşele Timişoara şi Arad, pentru a găsi un loc unde să demareze investiţia.
Constatin Badea ne-a precizat că delegaţia americană a fost plăcută impresionată de oferta de investiţii şi speră că acest concern multinaţional să investească la Oradea. Americanii au vizitat zona industrială şi cea a drumului de centură. Ei sunt decişi să înceapă lucrările cât mai repede, după găsirea locului potrivit pentru ridicarea fabricii.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.