Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au verificat modul de respectare, de către agenţii economici, a prevederilor legale la vânzarea jucăriilor. Au fost încheiate 35 de procese verbale de constatare a contravenţiei cu un total de amenzi de 15.800 RON. Producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia sau importatorul are obligaţia ca, înainte de introducerea pe piaţă a jucăriei, să întocmească şi să deţină documentele ce atestă conformitatea cu cerinţele esenţiale de securitate. Concret, este vorba despre: documentaţia tehnică cu privire la proiectare, producţie şi funcţionare; adresele spaţiilor de producţie sau de depozitare; rapoartele de încercări, specificaţiile tehnice prin care producătorul asigură conformitatea cu standardele sau cu modelul aprobat, prin îndeplinirea cerinţelor esenţiale de securitate şi aplicarea marcajului CE; certificatul de examinare CE de tip a modelului, emis de un organism notificat. Că nu toţi agenţii economici au respectat prevederile legale la comercializarea jucăriilor o dovedeşte faptul că, în timpul acţiunii tematice de verificare, din cei 41 agenţi economici controlaţi, au fost constate abateri la 35 dintre ei. Au fost încheiate 35 de procese verbale de constatare a contravenţiei cu un total de amenzi aplicate de 15.800 RON (158.000.000 lei vechi). Totodată, au fost oprite de la comercializare, în vederea returnării lor la importator pentru etichetarea conform legislaţiei în vigoare, 1.701 jucării a căror valoare s-a ridicat la 24.614 RON. Deficienţele constatate de inspectori au fost legate de: lipsa datele de identificare ale importatorului, producătorului şi ţara de origine; lipsa avertismentului "Atenţie, a se utiliza sub directa supraveghere a unui adult", existenţa pe piaţă a jucăriilor cu conţinut chimic periculos, neradactarea - obligatorie! - în limba română a avertismentelor.