Majorarea impozitului pe câştigurile de pe piaţa de capital va fi amânată cu o lună, până la 1 mai, pentru ca instituţiile implicate să fie pregătite pentru aplicarea reglementărilor, a anunţat ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Popescu. "Am considerat necesar că şi băncile, atunci când vor calcula nivelul impozitelor la dobânzi, şi societăţile de brokeraj, în cazul câştigurilor de pe piaţa de capital, au mare nevoie de timp pentru a-şi pune la punct programele informatice. Ne-am gândit să introducem această măsură începând cu 1 mai, deci să aibă practic o lună şi câteva zile la dispoziţie", a declarat Ionuţ Popescu. El a prezentat senatorilor principalele prevederi ale ordonanţei de modificare a Codului Fiscal. Printre acestea se regăseşte şi majorarea de la 1% la 10% a impozitului pentru câştigurile obţinute din vânzarea de acţiuni şi proprietăţi imobiliare, care vor intra în vigoare, cel mai probabil, de la 1 mai, şi nu de la 1 aprilie, după cum fusese anunţat iniţial. Potrivit ministrului Finanţelor, la impozitul pe câştigurile de capital, impozitul pe dobânzi şi impozitul pe tranzacţiile imobiliare majorarea va fi de 16%, începând cu 1 ianuarie 2006. Ionuţ Popescu a precizat însă că majorarea accizelor va fi aplicată de la 1 aprilie.