Agenția pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) reaminteşte solicitanţilor faptul că în Cazierul judiciar al reprezentantului legal nu trebuie să apară infracţiuni de natură economică sau cu implicaţii economice, acestea fiind cele care afectează patrimoniul unei persoane fizice sau juridice, publice ori private.

AFIR recomandă solicitanţilor Programului Național de Dezvoltare Rurală să acorde o atenţie sporită la întocmirea documentaţiei obligatorii pentru depunerea cererilor de finanţare în sesiunile care vor fi lansate în acest an. După cum se ştie, în această lună sunt lansate noile sesiuni de depunere a cererilor de finanțare, motiv pentru care reprezentanţii instituţiei atrag atenţia cu privire la faptul că, în afară de documentele obligatorii solicitate la depunerea dosarelor, există o serie de condiţii pe care potenţialii beneficiari trebuie să le respecte şi la contractare. Un exemplu în acest sens este solicitarea Cazierului judiciar al responsabilului legal, fără înscrieri care privesc sancţiuni economico-financiare. AFIR reaminteşte solicitanţilor faptul că în Cazierul judiciar al reprezentantului legal nu trebuie să apară infracţiuni de natură economică sau cu implicaţii economice, acestea fiind cele care afectează patrimoniul unei persoane fizice sau juridice, publice ori private. Trebuie menționat faptul că prevederile Codului Penal conțin reglementări privitoare la activitățile economice, comerciale și financiare care se desfășoară și a căror existenta și dezvoltare lezează economia națională, împiedică activitatea agenților economici, prejudiciază interesele economice ale populației. De asemenea, se regăsesc astfel de norme cu caracter penal și în legi speciale, precum: Legea nr. 78/ 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie; Legea nr. 31/ 1990 privind societăţile, Legea nr. 241/ 2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, Codul vamal, Codul Fiscal și de procedură Fiscală, Codul Silvic, legislație bancară și alte legi specifice domeniilor de activitate. Lista cu infracţiuni de natură economică sau cu implicaţii economice are caracter exemplificativ având în vedere dimensiunea și varietatea domeniilor economice și a reglementărilor specifice, precum și dinamica procesului normativ. AFIR precizează că fiecare cazier judiciar va fi supus unei analize foarte atente efectuate de către experți, în funcție de articolele legale înscrise.