Cimitirul este o arhivă în aer liber cu numele celor care au trecut prin această viaţă, locul unde familia, rudele și prietenii îi comemorează pe cei decedați. Locul care se cuvine a fi îngrijit, dar pentru care mai trebuie achitate şi unele taxe. Taxe de care, uneori şi, din păcate, se uită...

O arhivă în aer liber

Aflat în administrarea și exploatarea S.C. Administrația Domeniului Public (ADP) S.A., conform HCL nr. 878 din 30.11.2006,  compartimentul Cimitirul Municipal are ca obiect de activitate administrarea domeniului public (terenul şi bunurile mobile şi imobile aflate în patrimoniu), efectuarea de prestări servicii funerare şi comercializarea prin magazine proprii a obiectelor şi materialelor specifice activităţii de pompe funebre. Cimitirul poartă numele eroului martir polonez Rulikowski Kazimir, participant în revoluţia şi lupta pentru libertate a Ungariei din 1848-49. Întreaga suprafaţă interioară a cimitirului, care are peste 73 de hectare, este structurată pe parcele, delimitate între ele prin alei. În incinta Cimitirului Municipal se găsesc şi: Cimitirul evreiesc neolog, aflat în subordinea comunităţii evreieşti, un adevărat “muzeu” al personalităţilor de dinainte de anul 1.900 care, dacă ar fi deschis publicului, ar putea deveni un adevărat punct de atracţie; Cimitirul evreiesc ortodox, din subordinea comunităţii evreieşti; Capela Municipală (aflată în subordinea Parohiei Bisericii cu Lună din Oradea), Capela Haşaş, Capela Frenţiu - în subordinea Episcopiei Române Unite cu Roma (Greco-Catolică) de Oradea şi Capela Steinberger - în subordinea Episcopiei Romano - Catolice de Oradea. “Cimitirul municipal este unul dintre cele mai mari din Europa, cu suprafaţa de peste 73 de ha. Acum circa trei ani am demarat un amplu proces de inventariere a locurilor de veci, mai precis, din cele 147 parcele, am inventariat în jur de 50, creând totodată o bază de date electronică cu informaţii exacte. Din păcate, operaţiunea se desfăşoară destul de anevoios, acest lucru pentru că, odată cu identificarea mormintelor pentru care nu s-a plătit taxa de reconcesionare, trimitem notificări aparţinătorilor, pe ultimul domiciliu cunoscut al celui trecut la cele veşnice, aşteptând ca aceştia să se prezinte la noi” - precizează dl. Liviu Andrica, director general al ADP SA. Procedura, deşi destul de greoaie, este neîndoielnic în favoarea cetăţenilor.

Taxe de reconcesionare a locurilor de veci

“Chiar dacă decesul este un subiect delicat, cred că necesită atenţie, căci mai devreme sau mai târziu toată lumea se confruntă cu o astfel de situaţie tristă. Reamintesc că există o perioadă de concesionare a locului de veci, la expirarea acesteia urmaşii/aparţinătorii fiind obligaţi să reconcesioneze locul/locurile, cu plata unei taxe nu foarte mari, acesta/acestea putând fi transmise membrilor familiei prin succesiune, donaţie, respectiv alte modalităţi cuprinse în regulament. Le recomandăm celor care au locuri de înmormântare concesionate sau au strămoși înmormântați în Cimitirul Municipal să-și verifice situația, listele cu locurile expirate putând fi consultate pe site-ul adporadea.ro sau la Administrația Cimitirului” - adaugă reprezentantul ADP. Dreptul de folosinţă asupra locurilor de înmormântare atribuite, se poate stabili pe următoarele termene: 7 ani pentru locurile de înmormântare atribuite la deces; 7 ani pentru locurile de înmormântare atribuite anticipat (cu deces); 10 sau 20 de ani pentru locurile de înmormântare atribuite anticipat. De asemenea, dreptul de folosinţă asupra locurilor de înmormântare poate fi reînnoit pentru o perioadă de câte 10 sau 20 de ani, prin achitarea taxelor stabilite în acest scop. Concret, taxa de concesionare mormânt pe 10 ani la rând/reconcesionare este de 350 lei/loc, respectiv pe 20 ani la rând/reconcesionare - 700 lei/loc; taxă de reconcesionare mormânt la rând pe 1 an (restanță) - 35 lei/loc; concesionare mormânt cu alegerea locului pentru 10 ani/reconcesionare – 1.050 lei/loc; taxă de reconcesionare mormânt cu alegerea locului pe 1 an (restanță) - 105 lei/loc; abonament întreţinere mormânt - 200 lei/loc/an; taxă de curăţenie ocazională - 100 lei/loc etc. “ADP are încheiate contracte cu circa 10 prestatori de servicii (printre care Mihai Junc, Crăciun Lucaci, Paulovics Attila, Gheorghe Măgui, Adalbert Sabău, pentru a aminti câţiva dintre ei), cu sprijinul cărora, aparţinătorii pot amenaja, contra cost, cavourile celor dragi şi care pot fi contactaţi prin Administraţia cimitirului. Fiecare dintre aceşti meseriaşi au depus garanţii la casieria societăţii, suntem mulţumiţi de serviciile lor, la fel şi cei care au apelat la ei în vederea amenjarilor de monumente. Trebuie ştiut că ADP se autofinanţează, fiind pe locul I pe ţară. Nu doar că nu primim fonduri, dar mai mult - noi suntem cei care dăm participare la profit municipiului Oradea, care este acţionar majoritar, dovadă că, doar anul trecut, suma s-a ridicat la 1.200.000 de euro. Deci nu luăm bani de la orădeni pentru a-i folosi în altă parte, folosim fondurile pentru modernizare, eficientizare, pentru ca acest cimitir să fie cu adevărat un loc de reculegere, de amintire a celor dragi”- adaugă directorul general ADP, dl. Liviu Andrica.

Şi se apropie noiembrie...

Şi tot de la domnia sa mai aflăm că a fost demarată deja campania de curăţenie pe toată suprafaţa cimitirului - toaletat arbori, tuns arbuşti, curăţat alei. „Programul de acces în incintă va fi, de 1 noiembrie, unul prelungit şi vom pune la  dispoziţie celor interesaţi uneltele necesare pentru amenejarea locurilor de veci. De asemenea, va fi interzis accesul în cimitir cu autoturismul în ziua de 1 noiembrie, excepţie făcând autoturismele care transporta persoane cu dizabilităţi. Şi, pentru că tot am abordat acest subiect, aş vrea să lansez un semnal către cetăţeni: la înmormântări – dar nu numai - aparţinătorii aduc coroane mari din crengi de brad, pe schelete din lemn, cu flori naturale ori artificiale, prinse cu sârme, care reprezintă un factor de poluare. Aceste coroane vor trebui la un moment dat adunate, duse la groapa de gunoi, iar degradarea lor reprezintă un proces foarte anevoios. Poate că banii cheltuiţi pe aceste coroane ar trebui oferiţi, spre exemplu, prin donaţie, familiilor nevoiaşe...”- ne-a mai declarat directorul general al societăţii. Punct de vedere la care subscriem.