Acţiunile SIF cresc după publicarea contractului de privatizare a BCR
Cotaţiile SIF au crescut, în prima parte a şedinţei BVB de joi, cu procente cuprinse între 2,7% şi 3,9%, brokerii apreciind că avansul a fost influenţat de publicarea de către AVAS a contractului de privatizare a Băncii Comerciale Române (BCR), la care SIF deţin circa 30% din titluri.
"În urma publicării contractului de privatizare a BCR, probabil, investitorii au avut confirmarea că nu există clauze care să defavorizeze cele cinci SIF, ca acţionari minoritari. În şedinţele precedente nu au fost motive pentru ca SIF să scadă. Este o revenire normală după o corecţie anormală", a declarat agenţiei MEDIAFAX directorul general adunct al companiei de brokeraj IFB Finwest, Octavian Molnar.
El susţine că se aşteaptă o evoluţie favorabilă pentru SIF, în perioada următoare, în condiţiile în care preţul este încă sub activul net al SIF, calculat ţinând cont de preţul plătit de Erste Bank pentru pachetul de 61,88% din capitalul BCR, de 3,75 miliarde euro.
"Cotaţiile SIF ar putea ajunge la nivelul de 3 lei pe acţiune. Unele sunt departe de acest nivel. Mai există potenţial de creştere pentru aceste titluri", a apreciat Molnar.
Contractul de privatizare a fost publicat, miercuri seara, de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, principalul acţionar al BCR.
Conform contractului, Erste Bank s-a angajat să listeze acţiunile BCR la bursă în termen de trei ani de la privatizare. Încălcarea angajamentelor Erste în ceea ce priveşte această obligaţie va repune automat în vigoare prevederea statutară privind adoptarea deciziilor importante din Adunarea Generală a Acţionarilor cu o majoritate de cel puţin 75% din voturi.
Clauza privind listarea a fost solicitată de cele cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) care deţin cumulat aproximativ 30% din titlurile BCR. Cererea a avut în vedere o compensare în schimbul renunţării la pragul de 75% pentru adoptarea deciziilor importante în AGA.
La ora 12.40, indicele BET-FI, care urmăreşte evoluţia celor cinci SIF consemna un avans de 3,32%.
Cel mai consistent avans a fost consemnat pentru SIF Oltenia, preţul urcând cu aproape 4%, la 2,91 lei pe acţiune.
SIF Banat-Crişana avea o creştere de 3,57%, apropiată de aprecierea titlurilor SIF Transilvania.
Valoarea tranzacţiilor derulate cu titlurile SIF a fost de 24,46 de lei, acoperind circa 80% din lichiditatea totală a pieţei.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.