* În Monitorul Oficial nr.589/06.08.2008 a fost publicat Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) nr.1133/2008 pentru aprobarea Procedurii de accesare a informaţiilor privind stingerea creanţelor fiscale, puse la dispoziţia contribuabililor pe pagina de internet a ANAF.
* Preluarea textului pe suport hârtie de către contribuabili serveşte pentru corelarea evidenţei fiscale cu evidenţa contabilă, precum şi pentru a formula ulterior contestaţie.

Potrivit noilor prevederi, se supun Procedurii de accesare a informaţiilor privind stingerea creanţelor fiscale două acte administrative: "Înştiintarea privind stingerea creanţelor fiscale în urma distribuirii sumelor plătite în contul unic", respectiv "Înştiinţarea privind stingerea creanţelor fiscale". Pentru a asigura accesul contribuabililor la informaţiile cuprinse în înştiinţările emise, unităţile fiscale vor afişa, până în data de 15 a fiecărei luni calendaristice, pe pagina de Internet a A.N.A.F., anunţul în care se menţionează, sub forma unei liste, contribuabilii pentru care s-au emis înştiinţările.
Contribuabilii vor putea consulta înştiinţările emise şi afişate, păstrându-se în acelaşi timp confidenţialitatea informaţiilor, prin prezentarea unor informaţii aferente ultimului ordin de plată. "Când contribuabilul s-a identificat prin accesarea informaţiilor puse la dispoziţie pe pagina de Internet a A.N.A.F., atunci este momentul la care se consideră comunicate informaţiile. Preluarea textului pe suport hârtie de către contribuabili serveşte pentru corelarea evidenţei fiscale cu evidenţa contabilă, precum şi pentru a formula ulterior contestaţie" - ne-a precizat doamna Smaranda Scridon, director executiv al Direcţiei Generale a Finaţelor Publice (DGFP) Bihor. Cele două tipuri de înştiinţări enunţate se emit în format hârtie de către Administratiile fiscale şi se pun la dispoziţia contribuabililor numai în situaţia în care sumele plătite de către aceştia sunt în cuantum mai mic sau mai mare decât obligaţiile fiscale datorate.
Pentru informaţii suplimentare, cei interesaţi se pot adresa Biroului Metodologie şi Asistenţă Contribuabili din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor, telefon 0259/433056, e-mail: Asistenta.BH@mail.mfinante.gv.ro, sau la sediul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor din Oradea, str. Dimitrie Cantemir, nr. 2-4, et. 3, cam. 303.