Accesarea fondurilor PHARE CBC România-Ungaria Bihorul are cele mai multe proiecte depuse
În data de 14 august a.c., a fost lansat Programul PHARE CBC România-Ungaria 2005, prin care se finanţează proiecte ce vizează întărirea infrastructurii în domeniul transportului, protecţiei mediului şi prevenirii inundaţiilor, cât şi promovarea iniţiativelor ce facilitează integrarea mediului economic, pentru zona judeţelor Arad, Bihor, Satu-Mare şi Timiş. Accesarea fondurilor se face prin proiecte, depunerea acestora, împreună cu cererea de finanţare fiind stabilită până în data de 13 noiembrie 2006.
Proiectele urmau ar fi depuse la Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Oradea pentru Graniţa România- Ungaria. Pentru aceste proiecte, în cadrul Programului PHARE CBC România-Ungaria 2005, sunt alocate, în total, 6 334 000 euro, din care 4 750 000 euro reprezintă fonduri PHARE CBC. După o perioadă de aşteptare, până la termenul scadent de depunere a cererilor de finanţare şi a documentaţiilor justificative, a venit, iată, momentul bilanţului. "Deşi, până în ultima zi, nu se întrevede o atât de mare afluenţă din partea potenţialilor beneficiari ai acestui sistem de finanţare, totuşi surpriza plăcută a venit. Acum, putem spune că s-au depus 106 proiecte", ne-a declarat d-na Livia Banu, director xecutiv al Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Oradea.
Dintre cele 106 proiecte depuse, 44 sunt din judeţul Bihor, 24 de la judeţul Satu-Mare, 23 - de la Timiş şi 15 - de la Arad. Aşadar, judeţul nostru deţine prima poziţie, însă rămâne de văzut, până la urmă, câte dintre aceste proiecte vor fi selectate pentru a putea beneficia de finanţare.
Din acest moment, ca procedură, se aşteaptă stabilirea comisiei de evaluare a proiectelor, comisie pe care o stabileşte Ministerul Integrării Europene. Această comisie va proceda, în mai multe etape, la analizarea, evaluarea, alegerea şi verificarea eligibilităţii proiectelor şi a partenerilor de proiect, după care se va şti cine anume beneficiază de finanţare pentru concretizarea proiectului respectiv. Este o etapă de durată, iar anul trecut, în cadrul Programului PHARE CBC România-Ungaria 2004, au fost necesare trei luni până la raportul final. Acum, printr-o anume simplificare a procedurilor, se speră ca raportul final să vină mai repede.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.