Accesarea fondurilor europene şi guvernamentale prin PNDR - Finanţarea grupurilor de producători
* Măsura 142 - "Înfiinţarea grupurilor de producători", care fac parte din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013, a devenit operaţională începând cu data de 3 decembrie a.c.
* Cererile de finanţare se depun, împreună cu documentele aferente, până în data de 27 februarie, la DADR Bihor - Compartimentul Dezvoltare Rurală.
* Concomitant cu sprijinul primit pentru Măsura 142, grupul de producători şi membri săi pot depune proiecte şi pentru alte măsuri din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală sau alte fonduri.
Cine poate primi sau nu sprijin financiar
Conform prevederilor Măsurii 142, beneficiarii eligibili sunt grupurile de producători recunoscute oficial începând cu 1 ianuarie 2007, până la 31 decembrie 2013. "Se exclud, însă, de la finanţare grupurile de producători recunoscute preliminar şi care au primit sprijin financiar prin Programul SAPARD sau de la bugetul naţional, cât şi organizaţiile de producători din sectorul legume-fructe care beneficiază de sprijin financiar prin Regulamentul Comisiei Europene (nr. 2200/1996), dar şi organizaţiile de producători înfiinţate pentru cultura agricolă de hamei", a menţionat d-na ing. Marioara Zacharias, consilier asistent la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor - Compartimentul Dezvoltare Rurală.
Criterii de recunoaştere a grupului de producători
Pentru ca grupul de producători să poată beneficia de sprijin financiar nerambursabil, conform Măsurii 142, sunt stabilite anumite criterii. Dintre acestea, menţionăm: grupul de producători trebuie să fie format din cel puţin 5 membri; să fie persoană juridică; să comercializeze cel puţin 75% din producţia proprie obţinută; să dovedească, prin evidenţa contbailă, că are înregistrată o valoare minimă a producţiei comercializate de cel puţin 10.000 de euro pentru grupa de produs pentru care solicită recunoaşterea şi finanţarea.
Sectoarele beneficiare de sprijin financiar
Cum avea să explice d-na Marioara Zacharias, sunt două mari sectoare de producţie pentru care se acordă sprijin financiar grupurilor de producători: sectorul agricol şi sectorul forestier. În cadrul sectorului agricol sunt incluse: culturi de câmp, horticultura, viticultura, creşterea animalelor pentru lapte, creşterea animalelor excluzând laptele, creşterea procilor şi a păsărilor şi activităţile mixte (vegetale-zootehnice). În cadrul sectorului forestier sunt incluse produsele lemnoase şi nelemnoase.
Schema de plată
Sunt acordate rate anuale, în primii 5 ani, de la data recunoaşterii grupului de producători, iar sprijinul financiar va fi calculat pe baza producţiei comercializate anual. "De reţinut, a intervenit d-na Marioara Zacharias, că sprijinul financiar nerambursabil primit de beneficiari nu va depăşi plafoanele stabilite. Astfel, sumele sunt de 100.000 de euro - pentru primul şi al doilea an, 80.000 de euro - pentru al III-lea an, 60.000 euro - anul al IV-lea şi 50.000 euro în cel de-al cincilea an".
Plata primei rate se va face, către grupul de producători, la un interval de un an, începând cu data la care grupul de producători a fost recunoscut.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.