Lipsa sistemului asociativ exclude finanţarea producătorilor

Din luna decembrie 2008, au devenit operaţionale noi măsuri de finanţare prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 - 2013. Dintre aceste măsuri, una este, deocamdată, inaccesibilă potenţialilor beneficiari din Bihor, ceea ce înseamnă imposibilitatea accesării de fonduri europene destinate grupurilor de producători.
Începând din 3 decembrie 2008 şi până la finalul lunii februarie a.c., se derulează prima sesiune de depunere a cererilor de finanţare şi a documentelor justificative aferente pentru Măsura 142 - "Înfiinţarea grupurilor de producători". Cererile de finanţare, împreună cu documentele aferente se depun la Direcţia pentru Argicultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor.
Conform prevederilor Măsurii 142, beneficiarii eligibili sunt grupurile de producători recunoscute oficial, începând cu 1 ianuarie 2007, până la 31 decembrie 2013. Se exclud de la finanţare grupurile de producători recunoscute preliminar şi care au primit sprijin financiar prin Programul SAPARD sau de la bugetul naţional, cât şi organizaţiile de producători din sectorul legume-fructe care beneficiază de sprijin financiar prin Regulamentul Comisiei Europene (nr. 2200/1996), dar şi organizaţiile de producători înfiinţate penru cultura agricolă de hamei.
Când ne-am interesat la DADR Bihor - Compartimentul Dezvoltare Rurală (unde se depun cererile de finanţare din cadrul Măsurii 142), ni s-a spus că, după mai bine de o lună, nu s-a depus nicio cerere.
Nu că potenţialii beneficiari sunt dezinteresaţi de a putea primi un asemenea sprijin financiar, ci... toţi cei care s-au interesat au constatat că nu se încadrează în prevederile acestei Măsuri 142. De ce? Simplu, dar trist - nu avem în judeţul Bihor grupuri de producători înfiinţate, înregistrate şi autorizate!
Am verificat această afirmaţie, adresându-ne şi la Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă (OJCA) Bihor, instituţie care întocmeşte proiectele solicitanţilor de sprijin financiar pentru Măsura 142. Am primit acelaşi răspuns - nu avem, în judeţ, grupuri de producători! Se manifestă, încă, reticenţă faţă de organizarea producătorilor în forme asociative. Efectul: la această primă sesiune de depunere a cererilor de finanţare, bihorenii nu au acces. Şi se pierde oportunitatea de a primi finanţări nerambursabile din fonduri europene. Vor mai fi şi alte sesiuni de depunere a cererilor de finanţare, dar e greu de spus la câte dintre acestea vor avea acces bihorenii, până când ei vor reuşi să se constituie (procedural durează câteva luni) în grupuri de producători.