Accesare de fonduri prin PNDR
Din judeţ, peste 230 de proiecte depuse
Pentru măsurile operaţionale din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013, începând din luna martie a.c. şi până în data de 19 decembrie a.c., s-au depus, din Bihor, 231 de proiecte.
Din analiza prezentată de către dl ing Florian Vesa, director adjunct al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Bihor, instituţie unde se depun proiectele de către potenţialii beneficiari din judeţul nostru, rezultă că valoarea totală eligibilă a celor 231 de proiecte depuse este de 153.225.293 de euro. "Până acum, s-au selectat 57 de proiecte dintre cele depuse înainte de luna noiembrie. Valoarea proiectelor selectate este de 31.546.646 de euro", a precizat dl Florian Vesa.
Diferenţa mare dintre numărul de proiecte depuse şi numărul proiectelor selectate până acum este urmarea numărului foarte mare de proiecte depuse la penultima şi ultima sesiune: în noiembrie - 20 de proiecte, iar în decembrie, până în data de 19, s-au depus 97 de proiecte. De altfel, comisia de selectare a proiectelor va analiza, periodic, proiectele depuse, conform sesiunilor lunare, aşa că, din Bihor, vor avea posibilitate ca şi alţi deponenţi să beneficieze de accesarea fondurilor prin PNDR.
La ora actuală, până în data de 27 februarie 2009, se pot depune proiecte pentru Măsura 112 - Sprijinirea tinerilor fermieri.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.