La începutul acestei luni s-au afişat rezultatele de la examenul de acces la profesia contabilă, examen organizat de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR). Candidaţii din Bihor au susţinut acest examen în perioada 8-9 septembrie.

Comisia de examinare (alcătuită din reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Ministerului Economiei şi Finanţelor şi ai CECCAR) a comunicat rezultatele în cazul celor 215 bihoreni - 197 pentru categoria de experţi contabili şi 18 pentru categoria de contabili autorizaţi cu studii medii.
Cum aveam să oflăm de la conducerea Filialei Bihor a CECCAR, dintre participanţii bihoreni la examenul de acces la profesia contabilă au fost respinşi 130. Existând dreptul de a contesta reezultatele, de către cei nemulţumiţi de "verdictul" comisiei de examinare, au fost depuse, până ieri, 80 de contestaţii, la Filiala Bihor a CECCAR, iar de aici contestaţiile s-au înaintat la CECCAR Bucureşti. În termen de 7 zile urmează a se comunica rezultatul. Rămâne de văzut care va fi situaţia finală.