Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (OJPC) Bihor au verificat modul în care sunt respectate prevederile legale de etichetare, prezentare şi publicitate la comercializarea oţetului şi a condimentelor.

Printre abaterile constatate s-au aflat: comercializarea de oţet cu impurităţi în suspensie şi depuneri de sediment la baza recipientului; comercializarea de condimente cu data durabilităţii minimale expirată;
comercializarea produselor în ambalaje neetanşe şi murdare; lipsa informaţiilor obligatorii care să permită alegerea sortimentului dorit (existenţa unor denumiri incomplete şi insuficient de clare pentru a permite cumpărătorului să cunoască sortimentul, în funcţie de materiile prime utilizate); lipsa înscrierii sau înscrierea eronată a denumirii sub care se vinde produsul; existenţa, în denumirea sub care se vinde produsul sau pe ambalaj, a unor termeni sau expresii interzise prin actele normative în vigoare. Este vorba aici despre expresii precum "oţet aromatizat din vin roşu tip balsamic clasic", în condiţiile în care termenul "tip" este interzis a se utiliza( prin HG nr. 106/ 2002 şi Ordinul nr. 232/ 313/ 130/ 2003), respectiv inscripţionarea pe etichetă a expresiei "produs natural, biologic, obţinut din mere cu miere", fără ca pe etichetă să fie, însă, înscris şi numele sau codul organismului de certificare pentru produse ecologice, conform legislaţiei în vigoare. Alte abateri au fost legate de exprimarea acidităţii oţetului în grade acetice, lipsa înscrierii listei ingredientelor, lipsa înscrierii datei durabilităţii minimale sau înscrierea nelizibilă a acesteia şi, nu în ultimul rând, inscripţionarea neconformă a datei durabilităţii minimale.
În urma verificărilor, inspectorii OJPC Bihor au constatat abateri privind etichetarea şi afişarea preţurilor la 15 dintre cei 26 de agenţi economici controlaţi. Au fost controlaţi 821 litri de oţet şi 28 kg de condimente, din care erau cu abateri 400 de litri oţet şi un kilogram de condimente. Au fost oprite de la comercializare. Au fost încheiate 15 procese verbale de constatare a contravenţiei prin care s-au aplicat şapte sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 21.000 lei şi opt avertismente.