În judeţul Bihor a început campania de recoltare a culturilor cerealiere păioase. Seceriş-2006 a debutat cu primele combine intrate în lanurile de orz la Palota, Sălacea şi Valea lui Mihai. Aşa cum ne-a comunicat, ieri, dl. ing. Szabo Zoltan, director executiv adjunct al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare rurală (DADR) Bihor, s-a recoltat, deja, pe o suprafaţă de 2000 hectare, orzul în judeţ fiind cultivat pe 13 650 hectare. Deocamdată, producţia medie pe hectar este de 2 650 kilograme. Dacă vremea se va menţine la aceleaşi "cote" caniculare, nu este exculus ca recoltatul grâului să înceapă mai devreme în Bihor, faţă de perioada normală.