Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a emis un nou Ordin (nr. 358/2008), în data de 11 iunie a.c., prin care se aduc modificări privind modul de implementare (condiţii, criterii de eligibilitate şi noi termene pentru depunerea cererilor, la APIA), în vederea obţinerii de subvenţii, prin schemele de plăţi naţionale directe complementare, în sectorul zootehnic, la speciile de bovine, ovine/caprine.
Economie
Deficitul bugetar - Posibilă scădere sub 2% din PIB
Deficitul bugetului consolidat ar putea scădea chiar sub 2% din PIB, dacă nu vor fi modificate cheltuielile bugetare, aşa cum a promis premierul, întrucât creşterea economică, superioară estimărilor, va aduce venituri suplimentare, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu
- 13 Iunie 2008
- Citeste
DSVSA Bihor - evaluarea stării de sănătate a animalelor
Direcţia Sanitară-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor şi a încheiat ampla acţiune de verificare a stării de sănătate a animalelor din judeţ. Concluziile ne-au fost prezentate, ieri, în urma discuţiei avute cu dl. dr. Petru Gruia, directorul DSVSA Bihor.
- 13 Iunie 2008
- Citeste
Lucrări de sezon, în agricultură
În actuala perioadă, producătorii agricoli bihoreni din sectorul vegetal. pomicol, legumicol, viticol sunt preocupaţi de întreţinerea culturilor, spectrul lucrărilor fiind larg. Totodată, se apropie şi momentul declanşării secerişului.
- 13 Iunie 2008
- Citeste
Ajutor financiar de minimis pentru operatorii economici destinat IMM-urilor
Ordinul Ministerului pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale (MIMMCTPL) nr. 725/2008, privind aprobarea Procedurii de implementare a Programului pentru sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii prin fonduri în limita sumelor plătite pentru profitul brut reinvestit, a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 434 din 10 iunie 2008 şi intră în vigoare în termen de 10 zile de la data publicării.
- 13 Iunie 2008
- Citeste
Calendarul Bursei Române de Mărfuri-Licitaţii prin Terminalul Oradea
Terminalul Oradea al Bursei Române de Mărfuri are statutul de punct de lucru în teritoriu, cu obligaţia de a comunica întocmai elementele de identitate ale instituţiei bursiere, brand, principii, misiune şi valori.
- 12 Iunie 2008
- Citeste
O altă alternativă la crotaliu: tatuajul
Potrivit unui proiect de Ordin elaborat de către Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), proprietarii exploataţiilor comerciale de creştere a porcilor vor putea avea posibilitatea de a opta, pentru identificarea animalelor, fie prin utilizarea croataliilor, fie prin aplicarea unui tatuaj.
- 12 Iunie 2008
- Citeste
Nou regulament european vizând-Comercializarea produselor alimentare
Parlamentul European a adoptat propunerea Comisiei Europene, prin care se reduce povara administrativă excesivă a întreprinderilor din domeniul alimentar, odată cu renunţarea la cerinţe care nu sunt necesare.
- 12 Iunie 2008
- Citeste
Proiect româno-ungar de gospodărire a apelor
La începutul acestei săptămâni a avut loc, la Oradea, întâlnirea româno-ungaro-olandeză pentru managementul comun al apelor. Scopul acesteia a fost stabilirea mecanismului de lucru în vederea elaborării unui proiect comun româno-ungar pe probleme de gospodărire a apelor.
- 12 Iunie 2008
- Citeste
Deficitul comercial al României - aproape 7 miliarde euro
- 12 Iunie 2008
- Citeste
Crişana Digitală


