Terminalul Oradea al Bursei Române de Mărfuri are statutul de punct de lucru în teritoriu, cu obligaţia de a comunica întocmai elementele de identitate ale instituţiei bursiere, brand, principii, misiune şi valori.
Terminalul Oradea al Bursei Române de Mărfuri are statutul de punct de lucru în teritoriu, cu obligaţia de a comunica întocmai elementele de identitate ale instituţiei bursiere, brand, principii, misiune şi valori.
Până în data de 29 august, inclusiv, se mai pot depune proiecte la Măsura 123 din cadrul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR). Proiectele se depun la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bihor, cu sediul în Oradea.
Din datele prezentate de către conducerea Reprezentanţei Bihor a Agenţiei Domeniilor Statului (ADS), suprafaţa de terenuri agricole existentă în administrarea ADS a fost solicitată în totalitate. În acest sens există documentaţii în derulare, clarificare şi finalizare în vederea obţinerii protocoalelor de la ADS Bucureşti. ADS nu mai are terenuri disponibile pentru a satisface solicitările de suprafeţe de teren care fac obiectul despăgubirilor.
Vânzările de autoturisme în Europa au scăzut în primele şapte luni cu 2,5%, la 9,475 milioane de unităţi, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui studiu realizat de firma Jato Dynamics.
Agricultorii vor putea contracta credite în valoare totală de 760 milioane lei prin programul "Fermierul" de la şase bănci selectate de Ministerul Agriculturii în urma unei licitaţii, convenţiile urmând să fie semnate cel târziu săptămâna viitoare, potrivit instituţiei.
Agricultorii bihoreni sunt în aşteptarea momentului în care să poată începe recoltarea florii-soarelui, probabil în aproximativ două săptămâni, iar în cursul lunii septembrie - recoltarea sfeclei de zahăr şi a porumbului, culturi agricole ce ocupă o suprafaţă totală de aproximativ 105 000 hectare. Până atunci rămâne în actualitate pregătirea pentru înfiinţarea culturilor agricole de toamnă.
Contribuabilii persoane juridice au de depus şase formulare la Administraţia Finanţelor Publice până pe 25 august inclusiv, pentru a-şi onora obligaţiile fiscale pe luna în curs.
Ca structură organizatorică, S.C. Unisem are 22 de sucursale în ţară, printre care se numără şi Sucursala Bihor, cu sediul în Oradea. Activitatea de producţie a Sucursalei Bihor se desfăşoară în diferite zone ale judeţului, unde există terenuri agricole (loturi semincere) pe care se cultivă plante cerealiere şi legumicole. Sucursala Bihor a Unisem are şi un centru de ambalat seminţe, la Oradea. Este un centru zonal pentru patru judeţe, iar din punct de vedere al capacităţii de producţie se situează printre cele mai reprezentantive centre de ambalat seminţe din reţeaua Unisem. Insăşi Sucursala Bihor s-a poziţionat, anul trecut, prin rezultatele economico-financiare, pe locul 5 dintre sucursalele Unisem.
