Sub auspiciile Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor şi a Filialei Bihor a Asociaţiei Crescătorilor de Albine (ACA) din România, în organizarea S.C. Apicola Bihor are loc, astăzi, 30 iulie, la Oradea, examenul de absolvire a Cursului de apocultor, pentru 56 de persoane care, timp de trei luni, au participat, în două serii, la pregătirea profesională în meseria de apicultor.
Economie
Sprijin financiar producătorilor agricoli
Solicitări, plăţi, restanţe
Prin documentaţiile depuse la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor, de către beneficiarii sprijinului financiar bugetar stabilit de reglementările în vigoare, DADR Bihor solicită Ministerului Agriculturii fondurile respective, în vederea efectuării plăţilor.
- 29 Iulie 2009
- Citeste
Datoria publică, în ascensiune
Potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice, datoria publică a României a crescut în primele cinci luni din 2009 cu aproape 10 %, la aproape 120,717 miliarde lei, faţă de 109,752 miliarde lei la sfârşitul anului 2008.
- 29 Iulie 2009
- Citeste
APIA Bihor - verificări în teren a suprafeţelor declarate pentru acordarea subvenţiilor
Personalul de specialitate al Centrului Judeţean Bihor al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), incluzând şi centrele sale locale din judeţ, desfăşoară în această perioadă controale tehnice, în teren, pentru verificarea veridicităţii datelor din declaraţiile fermierilor privind suprafeţele de teren pentru care s-a solicitat sprijin financiar pe unitatea de suprafaţă (la hectar) aferent anului 2009.
- 29 Iulie 2009
- Citeste
Masa monetară a crescut cu 1,7 la sută
- 29 Iulie 2009
- Citeste
Amânarea la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen
Potrivit Ordinului nr. 2321/2009 emis de Ministerul Finanţelor Publice, amânarea la plată se acordă pentru obligaţiile fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi neachitate la termen ca urmare a efectelor crizei economico-financiare. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 508, din 23 iulie 2009.
- 29 Iulie 2009
- Citeste
Corectarea declarării impozitelor şi taxelor
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a aprobat, prin Ordinul nr. 1340/2009, un noul model al formularului 710 "Declaraţie rectificativă". Modelul Declaraţiei rectificative permite corectarea, printre altele, şi a impozitului pe profit minim care se aplică de la 1 mai 2009.
- 28 Iulie 2009
- Citeste
Comercializarea produselor, în pieţe
Amenzi şi avertismente, până la intrarea în normalitate
Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor a rămas constantă în ideii că în pieţele agroalimentare din judeţ trebuie să se practice legal comercializarea produselor, dar şi în condiţii de igienă şi siguranţă pentru protecţia sănătăţii consumatorilor, prin respectarea normelor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor. Acelaşi obiectiv, şi în cazul celorlalţi operatori de industrie alimentară din sectorul alimentaţiei publice.
- 28 Iulie 2009
- Citeste
Accesarea de fonduri europene prin Măsura 322
Au mai rămas patru zile pentru depunerea proiectelor
* Sesiunea pentru depunerea proiectelor la Măsura 322 - Renovarea şi dezvoltarea satelor, măsură operaţională în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013, se încheie, vineri, 31 iulie, ora 12.00.
* În cazul beneficiarilor din judeţul nostru, proiectele se depun la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Bihor, cu sediul în Oradea.
- 28 Iulie 2009
- Citeste
Piaţa asigurărilor, în creştere
Potrivit reprezentanţilor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), volumul primelor de asigurare subscrise în primele şase luni ale acestui an a atins 4,67 miliarde de lei, în creştere cu 5,6% faţă de intervalul ianuarie-iunie 2008.
- 28 Iulie 2009
- Citeste


