Formularul 200 poate fi descărcat de pe site-ul ANAF - Declaraţie privind veniturile realizate, prin accesarea portalului www.anaf.ro /Asistenţă contribuabili/Toate formularele, cu explicaţii sau poate fi obţinut direct de la sediul administraţiilor finanţelor publice teritoriale.
Economie
Impozitarea veniturilor realizate de zilieri
Veniturile realizate de zilieri sub forma remuneraţiei zilnice pe fiecare beneficiar de lucrări reprezintă venituri asimilate salariilor, pentru care se datorează impozit în cotă de 16%.
- 21 Mai 2012
- Citeste
A început - Depunerea cererilor pentru special bovine
Potenţialii beneficiari şi publicul interesat pot depune, până la 30 iunie, cererea de plată aferentă anului 2012, în cadrul Plăţilor naţionale directe complementare - sector zootehnic, specia bovine.
- 20 Mai 2012
- Citeste
Regimul fiscal aplicat veniturilor din arendare
Contribuabilii, persoane fizice care realizează venituri din arendarea bunurilor agricole din patrimoniu personal, au obligaţia înregistrării contractelor de arendă/rapoartelor juridice la unitatea fiscală în raza căruia au domiciliul în termen de 15 zile de la încheierea acestora.
- 20 Mai 2012
- Citeste
Simplificarea acordării subvenţiilor agricole
APIA a organizat, recent, reuniunea grupului de lucru bilateral între experţii APIA şi ai instituţiilor similare din Franţa - Agenţia de Servicii şi Plăţi (ASP) şi FranceAgriMer (FAM), în vederea discutării unor aspecte importante pentru cele trei instituţii referitoare la Simplificarea Politicii Agricole Comune după 2013.
- 18 Mai 2012
- Citeste
Până la 31 mai - Fără penalizari la modificările privind declaraţiile de suprafaţă
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) CJ Bihor informează fermierii că modificările privind schimbări şi/sau completări la declaraţiile de suprafaţă, fără penalizări, pot fi făcute până la data de 31 mai 2012, inclusiv.
- 18 Mai 2012
- Citeste
CJPC Bihor - Lapte şi produse lactate neconforme pe piaţă
Controlul s-a desfăşurat la 23 de operatori economici, 2 producători, 2 operatori economici din reţeaua de distribuţie, 19 din reţeaua de comercializare din care 4 producatori individuali.
- 18 Mai 2012
- Citeste
CCI Bihor organizează - Cursul "Managementul deşeurilor"
Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Bihor, vine în întâmpinarea persoanelor fizice şi operatorilor economici organizând, în perioada 29-30 mai, cursul "Managementul deşeurilor".
- 15 Mai 2012
- Citeste
Start la ultima sesiune pe Măsura 141 - "Sprijinirea fermelor agricole de semi - subzistenţă"
Fermierii care doresc să obţină 1.500 de euro pe o perioadă de cinci ani îşi pot depune proiectele până la data de 29 iunie.
- 15 Mai 2012
- Citeste
ITM Bihor - Amenzi de 400.000 lei în luna aprilie
Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor a anunţat că, în luna aprilie a acestui an, inspectorii instituţiei au efectuat controale la 362 de agenţi economici. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 57 de amenzi, în valoare totală de 400.000 lei.
- 14 Mai 2012
- Citeste


