Ajutorul se acordă în conformitate cu Regulamentul (CE) nr.1535/2007 privind aplicarea articolelor 87 şi 88 din Tratatul CE ajutoarelor de minimis în sectorul producţiei de produse agricole şi vizează un sprijin maxim pe care îl poate primi fiecare producător agricol afectat, de până la 7500 euro/beneficiar, respectiv 33.000 lei.
Economie
Obligaţii declarative cu termene în luna iunie
Potrivit calendarului stabilit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), în luna iunie, contribuabilii trebuie să depună, după caz, la Fisc, în cadrul celor trei termene declarative, o serie de formulare fiscal.
- 01 Iunie 2012
- Citeste
Taxele şi impozitele ţin deficitul sub control
Bugetul general consolidat al României a înregistrat un deficit de 5 miliarde lei (0,83% din PIB), în primele patru luni ale anului, peste nivelul din perioada similară din 2011, de 4,4 miliarde lei (0,75% din PIB).
- 31 Mai 2012
- Citeste
Bursa scapă de impozitul pe fiecare tranzacţie
Ministerul Finanţelor a renunţat la iniţiativa de impozitare a fiecărei tranzacţii în câştig de la bursă, după ce jucătorii din domeniu au criticat dur propunerea.
- 31 Mai 2012
- Citeste
Până la 30 iunie, completarea cererilor pentru subvenţia pe cap de animal
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură reaminteşte că fermierii crescători de vaci pot depune până la data de 30 iunie cererea pentru sprijinul acordat în cadrul "Plăţilor naţionale directe complementare - sector zootehnic, specia bovine".
- 31 Mai 2012
- Citeste
Au fost aprobate normele de venit pentru activităţi agricole în anul 2012
DGFP Bihor reaminteşte că persoanele fizice care realizează venituri din cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor, în sere şi solarii, precum şi a arbuştilor, plantelor decorative şi ciupercilor sunt obligate să declare aceste venituri la unitatea în a cărei administrare fiscală se află contribuabilul.
- 31 Mai 2012
- Citeste
Noutăţi privind reglementarea plăţilor în valută
Potrivit noilor prevederi plăţile, încasările, transferurile şi orice alte asemenea operaţiuni care decurg din vânzări de bunuri şi prestări de servicii între rezidenţi, indiferent de raportul juridic care le reglementează, se realizează numai în moneda naţională (leu).
- 30 Mai 2012
- Citeste
Creditarea, în pioneze
Soldul creditului neguvernamental pentru firme şi populaţie a crescut în aprilie cu 0,1% faţă de martie, la 224,72 miliarde lei, finanţările înregistrând o scădere în cazul împrumuturilor în lei şi o majorare pentru creditele în valută.
- 29 Mai 2012
- Citeste
Codul Fiscal se modifică, bugetul rămâne
Statul nu va face schimbări de natură bugetară, în următoarele şase luni, însă Codul Fiscal va fi modificat, ca să îndeplinească angajamentele cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi să se pună în acord cu Directivele europene.
- 29 Mai 2012
- Citeste
România, în topul exportatorilor de materii prime ecologice
România este lider în sud-estul Europei pe agricultura ecologică, iar la nivel mondial se poziţionează între primii 15 exportatori de materii prime ecologice.
- 29 Mai 2012
- Citeste


