26 aprilie - Ziua Internaţional a Proprietăţii Intelectuale Încurajarea creativităţii
La 26 aprilie 2001 a intrat în vigoare Convenţia Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI), Convenţie prin care s-a desemnat ca 26 aprilie să fie Ziua Internaţională a Proprietăţii Intelectuale. OMPI, având sediul la Geneva, s-a înfiinţat în anul 1967, printre ţările membre fiind şi România, începând din 1968.
Ziua Internaţională a Proprietăţii Intelectuale este o oportunitate pentru sensibilizarea publicului asupra rolului şi contribuţiei proprietăţii intelectuale la dezvoltarea economică, socială şi culturală a lumii. În mesajul adresat de către dl. Kamil Idris, directorul general al OMPI, este specificat că obiectivul OMPI, în acest an, este încurajarea creativităţi, menţionând, în continuare: "Pentru multă lume nu este deloc evidentă legătura dintre proprietatea intelectuală şi creativitate. Cuvântul creativitate evocă o lume a artiştilor şi a creatorilor de muzică, a poeţilor şi gânditorilor. În vreme ce proprietate intelectuală evocă prea des imaginile unor avocaţi în robe cenuşii prinşi în litigii. Dar dacă se priveşte mai de aproape, va deveni foarte repede clar faptul că sistemul proprietăţii intelectuale este cel care îi susţine şi din care aceşti creatori îşi trag seva.
Oriunde ne uităm, vedem imagini de proprietate intelectuală în acţiune: în pitorescul şi dramatismul unei piese de succes de box office din Hollywood, care oferă divertisment, dar şi locuri de muncă pentru multă lume; în cântecele unei vedete în ascensiune din Mali, ale cărei vânzări de CD-uri duc ritmurile africane la ascultătorii din întreaga lume, ajutându-l pe acesta să-şi câstige existenţa prin muzica sa; în viziunea unei organizaţii guvernamentale non-profit, care dezvoltă un dispozitiv tehnic protejat prin brevet pentru aducţia apei potabile în cătune izolate; în ţesătura complicată a unui covor iranian care poartă o marcă înregistrată ca garanţie a autenticităţii sale; în accesoriile de ultimă oră pentru trasarea tendinţelor, create de o echipă de design japoneză; în noile tratamente medicale bazate pe cercetare inovatoare din China, Iordania, Cuba; în best-sellerul scris de o tânară mamă care aduce magia în viaţa a milioane de oameni, lansează o mulţime de cariere şi câştigă sume colosale din drepturile de film şi de comercializare.
Încurajarea creativităţii - răsplătirea talentelor creatoare, inovatoare pe care se întemeiază lumea noastră şi viitorul lumii noastre - acestea sunt scopurile pe care le serveşte proprietatea intelectuală. Acestea sunt mobilurile care impulsionează activitatea OMPI. Acest lucru face ca Ziua Internaţională a Proprietăţii Intelectuale să fie un motiv de sărbătoare".
Promovarea şi protecţia proprietăţii industriale
Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Bihor, ca organizaţie conectată la Organizaţia Mondială pentru Proprietate Intelectuală, are în structura sa organizatorică un Centru Teritorial de Promovare a Protecţiei Proprietăţii Industriale care oferă servicii de informare şi asistenţă şi asigură climatul în care ideile inovatoare ale operatorilor economici sunt încurajate, răsplătite şi recunoscute.
Fie pentru că astăzi se celebrează Ziua Internaţională a Proprietăţii Intelectuale, să amintim faptul că, din judeţul Bihor, în perioada 2001-2005 bihorenii au depus la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) Bucureşti 2125 de cereri de brevete de invenţie, de înregistrare a mărcilor, de desene şi modele industriale. Este o mărturie a existenţei cadrului proprice creativităţii, dar a protejării proprietăţii creative industriale.
Ca o continuare a acestei idei, să mai adăugăm, conform datelor oferite de OSIM Bucureşti şi prezentate de d-na Mihaela Secară, consilier de specialitate în cadrul C.C.I. Bihor, că, anul trecut, din judeţul nostru s-au depus, la OSIM Bucureşti, 13 cereri de brevete de invenţie, s-au înregistrat 15 cereri de desene şi modele industriale şi s-au depus 310 cereri de înregistrare a mărcilor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.