*Amenzi de 140 de milioane de lei Cele mai afectate suprafeţe de pădure defrişate, în perioada 1991 - 1999, prin tăieri ilegale, sunt cele din pădurile retrocedate în baza Legii 18/1991, se arată într-un raport al Autorităţii Naţional
Economie
Alte 20 de mine şi cariere vor fi închise, până la sfîrşitul anului
Şi în Bihor se pune lacătul! Un număr de 20 de mine şi cariere aflate în patrimoniul unor companii naţionale sau societăţi comerciale vor fi închise pînă la sfîrşitul anului, ca urmare a epuizării rezervelor geologice
- 18 August 2003
- Citeste
Parcul 1 Decembrie va fi refăcut din temelii
*Întrega investiţie se ridică la peste 11 miliarde de lei În parcul 1 Decembrie, din Oradea, urmează să se efectueze investiţii care vor spori plăcerea orădenilor de a poposi în acest loc. Un prim pas în acest sens a fost făcut &icir
- 18 August 2003
- Citeste
Oamenii de afaceri bihoreni sunt invitaţi în Turcia
În perioada 26 august - 3 septembrie a.c., Centrul Român de Comerţ Exterior (CRCE) va participa, în calitatea de membru al Centrului Balcanic de Promovare a Comerţului (BCTP), la Târgul Interanţional de bunuri de consum şi echipamente, din Izmir - Turcia,
- 18 August 2003
- Citeste
Producătorii de ciment din România, bănuiţi de relaţii anticoncurenţiale?
Ministrul Economiei şi Comerţului, ministrul Finanţelor Publice şi ministrul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului au prezentat membrilor Cabinetului o informare privind situaţia industriei de ciment din România, în special a preţurilor pra
- 18 August 2003
- Citeste
Crearea mediului de afaceri concurenţial, în concordanţă cu practica europeană
Prin prisma strategiei reformei fiscale Un capitol important al strategiei Ministrului Finanţelor Publice (MFP), până în 2007, este cel privind asigurarea unui mediu de afaceri concurenţial şi predictibil. "Scopul este acela de simulare şi impunere a regulilor d
- 16 August 2003
- Citeste
Guvernul a interzis vaccinarea porcilor împotriva pestei
Guvernul a interzis vaccinarea împotriva pestei clasice a porcinelor, măsură care se aplică începînd de ieri, 15 august 2003. Interdicţia nu se va aplica în cazul porcinelor domestice din fermele autorizate sanitar-veterinar, proprietate a persoanelor
- 16 August 2003
- Citeste
Duminică, la Mizieş, inaugurarea reţelei de apă potabilă
* O investiţie de 300.000 de dolari * Duminică, 17 august a.c., se inaugurează, în satul Mizieş - comuna Drăgăneşti, reţeaua de alimentare cu apă potabilă, valoarea investiţiei fiind de 300.000 de dolari. Este un eveniment pentru locuitor
- 16 August 2003
- Citeste
Mai aproape de interesele agricultorilor privaţi, în plan economic şi profesional
Cinci minute despre... * Interlocutor, dl. ing. Nicolae Hodişan - preşedintele Uniunii Judeţene a Producătorilor Agricoli Privaţi Bihor * - Luna viitoare, se împlineşte un an de la constituirea Uniunii Judeţene a Producătorilor Agricoli Privaţi (U
- 16 August 2003
- Citeste
Scutiri de la plata datoriei vamale pentru unele categorii de bunuri
Bunurile introduse în ţară de persoane fizice, destinate mobilării unei reşedinţe secundare sau primite cu ocazia căsătoriei ori a unor moşteniri, vor fi scutite, în anumite limite, de la plata datoriei vamale, constând în taxe vamale,
- 16 August 2003
- Citeste


