Întâlnire a oamenilor de afaceri spanioli şi bihoreni În cadrul misiunii economice în România a unei delegaţii de oameni de afaceri din regiunea Madrid (Spania), astăzi se organizează, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Bihor
Economie
Noi prevederi referitoare la denominarea monedei naţionale
Potrivit prevederilor Legii nr. 101 din 3 mai 2005, privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2005 pentru modificarea alin. (1) al art. 6 din Legea nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale, au apărut o serie de noutăţi asupra cărora vom insista î
- 12 Mai 2005
- Citeste
În creştere, salariul mediu net
Potrivit datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică, câştigul salarial mediu brut în luna martie a fost de 9.203.460 lei, iar cel net s-a cifrat la 7.082.857 lei, fiind mai mare cu 5,1 la sută faţă de luna precedentă. Creşteri ale
- 11 Mai 2005
- Citeste
Completarea declaraţiilor de venit global, prin biroul de consiliere
Termenul de depunere a declaraţiilor de venit global pentru anul fiscal 2004 s-a prelungit până în data de 16 mai a.c. (ştampila poştei), astfel încât contribuabilii care au această obligaţie mai dispun de încă 6 zile pentru a expedi
- 11 Mai 2005
- Citeste
În perioada 15-18 mai, Convenţia mondială a IMM-urilor
În perioada 15-18 mai se va desfăşura, la Bucureşti (Palatul Parlamentului) cea de a 26-a sesiune a Convenţiei Mondiale a IMM-urilor - WASME 2005, organizată de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijloci din România (), sub
- 11 Mai 2005
- Citeste
Decontările interbancare de mică valoare
De mâine, devine operaţional sistemul electronic de plăţi Începând de mâine, 12 mai a.c., în cazul instituţiilor publice şi a agenţilor economici, decontările interbancare de mică valoare - plăţile mai mici de 500 m
- 11 Mai 2005
- Citeste
Bursa de Valori Bucureşti
O nouă categorie de listare pentru IMM Bursa de Valori Bucureşti (BVB) va lansa, în cadrul sectorului valorilor mobiliare emise de persoane juridice române o nouă categorie de listare - New Market - destinată companiilor mici şi mijlocii care nu au un istor
- 11 Mai 2005
- Citeste
OJPC nu iartă: amenzi de 174 milioane lei!
Inspectorii Oficiului pentru protecţia Consumatorilor Bihor au desfăşurat 118 acţiuni de control, soldate cu 34 sancţiuni contravenţionale. Suma totală a amenzilor s-a cifrat la 174 milioane lei, valoarea produselor cu deficienţe depistate în urma cont
- 10 Mai 2005
- Citeste
Guvernul a stabilit: Normele stricte de ambalare şi etichetare proaspete
Adoptarea aquis-ului comunitar în domeniul comercializării fructelor şi legumelor proaspete impune armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia Uniunii Europene. În acest scop, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a ini#
- 10 Mai 2005
- Citeste
UNPR propune: controalele fiscale - înregistrate audio-video
Uniunea Naţională a Patronatului Român (UNPR) a lansat propunerea introducerii unor "pedepse aspre" pentru inspectorii Fiscului care refuză înregistrarea audio-video a controalelor pe care aceştia le efectuează. Organizaţia patronală sprijin
- 10 Mai 2005
- Citeste


