Plenul Senatului a adoptat Proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale prin care sunt incriminate, ca infracţiuni, unele fapte de evaziune fiscală sau conexe acestora. Principalele infracţiuni reglementate prin proiectul de lege se referă la nerefa
Economie
Acordarea dividendelor din anul precedent
Cinci minute despre... * Interlocutor, dl Czenk Ferenc, directorul Sucursalei Oradea a SIF Banat-Crişana - În urma Adunării Generale a Acţionarilor, care a avut loc la Arad, ce hotărâre s-a luat cu privire la acordarea dividendelor pentru acţionarii de la
- 09 Iunie 2005
- Citeste
Noi domenii de activitate finanţate prin Programul SAPARD
La Oradea, a fost organizată o întâlnire cu conducerea Biroului Regional de Implementare a Programului SAPARD (BRIPS) Satu Mare, în cadrul căreia au fost prezentate măsurile (domeniile) din programul SAPARD la care se mai pot depune proiecte, precum şi m
- 08 Iunie 2005
- Citeste
Consumul - alternativă la impozitul de 10% pe dobânzi
Din această lună Preferinţele românilor în materie de instrumente bancare de economisire par să se îndrepte spre certificatele de depozit. Ele oferă o dobândă fixă situată cu câteva puncte procentuale peste rata inflaţiei, p
- 08 Iunie 2005
- Citeste
Fără echivoc, respectarea legalităţii
* 260 de acţiuni de inspecţie, 49 de sancţiuni contravenţionale, peste 1,3 miliarde lei valoarea amenzilor, în perioada ianuarie-mai. * Numai în luna mai, 45 de controale, 12 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 400 milioane lei.
- 08 Iunie 2005
- Citeste
Încă 7 zile pentru plata celei de-a doua tranşe a impozitului
În 15 iunie, expiră cel de-al doilea termen de plată a impozitelor şi taxelor locale, următoarele având scadenţa la 15 septembrie şi 15 noiembrie, spre deosebire de anul trecut, când orădenii aveau posibilitatea de a-şi achita dările
- 08 Iunie 2005
- Citeste
Tendinţe în evoluţia activităţii economice
Activitatea din industrie, construcţii, comerţul cu amănuntul şi servicii va înregistra, în lunile iunie-iulie, o creştere în raport cu cele trei luni anterioare, potrivit estimărilor exprimate în luna mai 2005 de managerii societăţil
- 07 Iunie 2005
- Citeste
Salariul mediu net pe economie a crescut cu 5 %
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), salarul mediu net pe economie a crescut în luna aprilie cu cinci la sută faţă de luna precedentă, ajungând la 7.434.792 lei, iar câştigul salarial mediu brut s-a cifrat la 9.729.767 l
- 07 Iunie 2005
- Citeste
În următoarele 12 luni, inflaţia nu va depăşi 5%
Potrivit afirmaţiilor guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, rata inflaţiei calculată pentru următoarele 12 luni nu va depăşi nivelul de 5%, chiar dacă vor mai avea loc ajustări de preţuri administrate. Cre
- 07 Iunie 2005
- Citeste
La CCI Bihor, seminar de informare
Proiecte de investiţii pentru eficienţa energetică La Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Bihor va avea loc, în data de 15 iunie, ora 9.30, un seminar de informare intitulat "Proiecte de investiţii pentru eficienţa energetică". Cei interesaţi ur
- 07 Iunie 2005
- Citeste


