* Executivul a decis modificarea HG nr. 1211/2001 privind înfiinţarea Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii * Noile reglementări vizează îmbunătăţirea accesului IMM-urilor la finanţare * Fondul va putea sprijini IMM-
Economie
Eveniment în pregătire, la CCI Bihor Seminar destinat mediului economic bihorean
* Confirmările de participare, până în 4 noiembrie a.c. Camera de Comerţ şi Industrie Bihor în colaborare cu Grupul de presă şi editură “Tribuna economică” Bucureşti organizează Seminarul „ACCELERAREA VÂNZĂRILOR DE PRODUSE ŞI SE
- 28 Octombrie 2005
- Citeste
Costuri în administrarea pădurilor de către ocoalele silvice
Proprietarii de păduri (persoane fizice şi juridice) trebuie să asigure administrarea suprafeţelor cu vegetaţie forestieră, indiferent de suprafaţa acestora, prin intermediul ocoalelor silvice autorizate. O asemenea prevedere devine strictă, în scurt timp, urmare a une
- 28 Octombrie 2005
- Citeste
Tone de carne de pasăre, cu deficienţe!
În perioada 17-24 octombrie, inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au desfăşurat acţiuni de control care au vizat modul de comercializare a cărnii de pasăre. Amenzile au fost aplicate în funcţie de gravitatea abaterilor constatate - într
- 28 Octombrie 2005
- Citeste
Sprijin financiar acordat producătorilor agricoli Achiziţionarea de echipamente noi, cu 60% finanţare din partea statului
Ce echipamente pot fi cumpărate Există două acte normative (H.G. nr. 562/2005 şi H.G. nr. 785/2005) prin care Guvernul României sprijină financiar, de la bugetul de stat, asociaţiile şi producătorii agricoli din zona montană, respectiv zona de şes, pentru achizi
- 28 Octombrie 2005
- Citeste
Finanţare europeană prin programe ISPA
În perioada 2000-2004, prin Programul ISPA, România a beneficiat de finanţarea a 35 de proiecte în valoare de 1.200 milioane euro, au anunţat reprezentanţii Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor (MMGA). Dintre acestea, 30 proiecte au vizat investi
- 26 Octombrie 2005
- Citeste
Eveniment în pregătire, la CCI Bihor Seminar destinat mediului economic bihorean
* Confirmările de participare, până în 4 noiembrie a.c. Camera de Comerţ şi Industrie Bihor în colaborare cu Grupul de presă şi editură ?Tribuna economică? Bucureşti organizează Seminarul ?ACCELERAREA VÂNZĂRILOR DE
- 26 Octombrie 2005
- Citeste
Bani destinaţi agricultorilor bihoreni Subvenţii pentru carne şi lapte
În cursul zilei de ieri, s-a virat, în contul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor, o nouă sumă de bani destinată agricultorilor bihoreni, sumă reprezentând subvenţii la carnea de pasăre şi lapte,
- 26 Octombrie 2005
- Citeste
Este vremea plantărilor în livezi Sunt pregătiţi 16000 de puieţi
Deşi se consideră că primăvara este anotimpul plantărilor în livezi, realitatea, cu argumentul specialiştilor, este alta: toamna se plantează cel mai bine pomii, acum începe sezonul, până nu vine îngheţul! La Ferma nr. 1 (pepi
- 26 Octombrie 2005
- Citeste
Aproximativ două milioane de euro prejudiciu adus bugetului de stat
*În primele 9 luni au fost desfăşurate 2.817 controale fiscale. *Comercianţii en gross de produse petroliere şi cei care desfăşoară comerţ cu ridicata al combustibililor lichizi - în vizorul inspectorilor. *Au fost aplicate 464 sancţiuni
- 26 Octombrie 2005
- Citeste


