Angajaţi ai Gărzii Financiare, membri ai Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (FNSP), vor intra, joi, începând cu ora 8.00, în grevă generală, pe termen nelimitat, cerând protecţie împotriva evaziunii fiscale, plata orelor suplimentare şi o dotare ne
Economie
Modificări ale Codului Fiscal Din 2007, majorări de impozite pentru clădiri şi terenuri
Impozitele pentru locuinţe cu o suprafaţă mai mare de 150 de metri pătraţi vor fi majorate, anul viitor, urmând să crească şi impozitele pe care populaţia le va plăti pentru terenuri, potrivit variantei finale a proiectului de modificare a Codului Fiscal. Noile i
- 18 Mai 2006
- Citeste
Noi reglementări ale Codului Fiscal
* Consiliile locale vor putea să majoreze anual impozitele şi taxele locale cu maximum 50% peste nivelul prevăzut în Codul Fiscal, potrivit variantei finale a proiectului de modificare a Codului. * Doar două termene de plată, pe an, a impozitelor şi taxelor. * Majorarea impoz
- 17 Mai 2006
- Citeste
Salariile au crescut de aproape 3.000 de ori
La nivelul lunii martie 2006, în comparaţie cu nivelul înregistrat în ianuarie 1990, salariile au crescut de 2.804,88 ori, informează un comunicat al Institutului Naţional de Statistică. În comparaţie cu luna februarie 1992, salariile au crescut de 651,10 ori. Câştig
- 17 Mai 2006
- Citeste
Peste 6300 de societăţi comerciale bihorene nu au depus bilanţul anual la Oficiul Registrului Comerţului
* Potrivit legii, administratorii societăţilor comerciale sunt obligaţi ca, în termen de 15 zile de la data adunării generale, să depună, la Oficiul Registrului Comerţului (ORC) şi la Ministerul Finaţelor Publice, o copie de pe situaţiile financiare anuale, înso
- 17 Mai 2006
- Citeste
Combaterea agenţilor de dăunare
O sumă de trei ori mai mare Comparativ cu anul trecut, judeţului nostru i s-au alocat, acum, peste 136 000 RON, fonduri bugetare destinate combaterii agenţilor de dăunare la culturile cerealiere şi pomicole, sumă incluzând şi cheltuielile pe manoperă. Unitatea Fitosanita
- 17 Mai 2006
- Citeste
Porumbul - semănat pe 81% din suprafaţa programată
Readucem în atenţie stadiul însămânţării culturilor agricole de primăvară, în judeţul Bihor, întrucât s-a ajuns deja, conform opiniei specialiştilor, la limita maximă admisă pentru efectuarea unor astfel de lucrări, chiar şi pentru culturile agri
- 17 Mai 2006
- Citeste
Agricultura şi comunitatea europeană Modificări legislative şi un nou cadru instituţional
Prezent la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihgor, domnul senator Pete Ştefan a făcut unele precizări referitoare la modificări legislative, iminente şi de perspectivă, în domeniul agriculturii. Totodată, dl Ioan Seracin, director executiv
- 16 Mai 2006
- Citeste
Bancherii vor ieftini creditele
* Potrivit analiştilor economici, reducerea dobânzilor, până la finalul anului, nu va depăşi un procent. Datele statistice relevă că dobânzile la creditele pentru populaţie sunt în scădere. În aprilie, faţă de luna martie, aproape toate împrumuturile
- 16 Mai 2006
- Citeste
Depunerea declaraţiilor de venit În ultima zi, înghesuială mare la ghişee
Ieri, 15 mai a.c., a fost ultima zi pentru depunerea la termen a Declaraţiei speciale privind veniturile realizate în anul fiscal 2005, de către contribuabilii persoane fizice sau, de la caz la caz, a Declaraţiei privind veniturile provenite din străinătate. Tot ultima zi, ca terme
- 16 Mai 2006
- Citeste


