Producătorii agricoli vor fi sprijiniţi financiar de către stat şi în acest an pentru achiziţionarea de motorină şi/sau biodiesel necesare înfiinţării culturilor agricole de toamnă, cu o sumă în cuantum de 1 leu/litru, a anunţat ministrul Agriculturii, Gh
Economie
Preţuri practicate în Bihor, la diferite produse agro-zootehnice
Recurgem, deocamdată, la un alt sistem de informare, despre preţuri practicate, în judeţul nostru, la unele produse agro-zootehnice - preţuri cu amănuntul, în târguri şi aboare, respectiv preţuri de achiziţie en-gros pentru recolta din acest an. Informaţiile ne-au
- 19 August 2006
- Citeste
Integra România şi Programul Rural
Cursuri destinate dezvoltării antreprenoriale a micilor întreprinzători Atât pentru Asociaţia Integra România, cât şi pentru potenţialii beneficiari ai noilor activităţi pe care le declanşează Integra, din luna septembrie a.c., este o nouă provocare: Prog
- 19 August 2006
- Citeste
Pespectiva monedei naţionale, după liberalizarea pieţei valutare
De la 1 septembrie, leul - deplin convertibil * De la 1 septembrie, Banca Centrală va permite stăinilor să tranzacţioneze titluri de stat pe termen scurt denominate în lei, astfel că mondeda naţională devine pe deplin convertibilă. * Analiştii prevăd o evolu
- 19 August 2006
- Citeste
CEMTRADE Oradea este departe de a obţine autorizaţia integrată de mediu
La sediul SC CEMTRADE SA Oradea (fosta Alumina), a avut loc, miercuri după-amiază, şedinţa de dezbatere publică în vederea emiterii autorizaţiei integrate de mediu. Conform procedurii, această dezbatere publică face parte din etapa de analiză a documentaţiei depuse
- 18 August 2006
- Citeste
Ziua KISKUN, la a VIII-a ediţie
La Biharia, în 23 august Societatea Comercilă KISKUN România S.R.L. Biharia, profilată pe comercializarea de seminţe, hibrizi şi soiuri de porumb, grâu, floarea-soarelui, organizează, la Biharia şi pe câmpurile demonstrative din Satu Nou, manifestările inclus
- 18 August 2006
- Citeste
Domnul Trandafir, astăzi
Înspăimântat fiind eu de plăcerea masochistă pe care o găsesc jurnaliştii în exersarea autodistrugerii - România e la pământ, toate-s scufundate, societatea-i coruptă, sărăcia-i mare, vai de prezentul şi viitorul nostru! etc. - şi, pe de altă parte,
- 18 August 2006
- Citeste
Peste 10 000 de agenţi economici din Bihor nu au depus raportările contabile
Indiferent de forma de organizare şi forma de proprietate, agenţii economici aveau obligaţia să întocmească raportările contabile la 30 iunie 2006 şi să le depună, până la data de 15 august a.c., la unităţile fiscale din raza teritorială unde îşi de
- 18 August 2006
- Citeste
Un incident cu implicaţii nu numai pentru protecţia mediului
Surpare la halda de şlam roşu a Cemtrade Oradea Reprezentanţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Bihor au sesizat că la digul de supraînălţare a haldei de slam roşu (deşeu industrial) a S.C. Cemtrade S.A. Oradea a început să se producă o surpar
- 17 August 2006
- Citeste
Preluare a firmei Sinteza Oradea de către Timişoara Plaza Center
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a aprobat oferta publică de preluare obligatorie a firmei Sinteza Oradea de către Timişoara Plaza Center, a anunţat, ieri, CNVM. Numărul de acţiuni care fac obiectul ofertei este de 17,4 milioane titluri, echivale
- 17 August 2006
- Citeste


