"Eurostars" - program de finanţare nerambursabilă destinat IMM-urilor
*Programul Eurostars a fost lansat la Bruxelles, în data de 2 octombrie 2007 şi reprezintă primul program de finanţare europeană şi sprijin acordat în mod specific doar IMM- urilor.
*Eurostars este prima schemă de finanţare trans-europeană directă pentru IMM-uri şi urmăreşte să faciliteze accesul acestora la oportunităţile de cercetare şi dezvoltare pe teritoriul European, dar nu numai.
Eurostars - pentru dezvoltarea de noi produse şi servicii
În Uniunea Europeană există circa 23 de milioane de IMM-uri, din care peste 17 milioane sunt microîntreprinderi cu mai puţin de 9 angajaţi. Toate contribuie la asigurarea a 75 milioane de locuri de muncă şi acoperă aproape 99% din piaţa de afaceri a Europei. Acesta este şi motivul pentru care Comisia Europeană a lansat, la data de 2 octombrie, la Bruxelles, Programul Eurostars, un angajament al reţelei EUREKA pentru armonizarea şi sincronizarea programelor naţionale de sprijinire a IMM-urilor cu activitate de cercetare. Proiectele Eurostars servesc unui scop civil, sunt direcţionate pentru dezvoltarea de noi produse, procese sau servicii şi sunt iniţiate de un IMM. Acest IMM trebuie să fie dintr-unul din statele membre EUREKA, angajate în Programul Eurostars (stat membru Eurostars). Programul pune la dispoziţia întreprinderilor mici şi mijlocii suma totală de 400 de milioane de euro pentru finanţare publică, urmând ca alte 400 de milioane de euro să fie asigurate de către finanţări adiţionale primite din partea marilor companii private. Pachetul total de finantare este în valoare de 800 de milioane de euro, scopul lui fiind de a sprijini activităţile de cercetare şi dezvoltare în rândul întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM).
Criterii de eligibilitate
Programul se adresează unui segment de piaţă acoperit de afacerile care includ, în sistemele lor interne operaţional-funcţionale, activităţi de cercetare şi dezvoltare, aşa cum sunt reglementate şi definite de Uniunea Europeană. Programul se adresează IMM-urilor din toate cele 27 de ţări EUREKA, printre ţările participante la acest program numărându-se şi România. Fondurile sunt direcţionate în vederea dezvoltării de noi produse, procese sau servicii şi sunt iniţiate de un IMM. Pentru ca proiectul să fie eligibil este necesar: să implice cel puţin două IMM-uri din două ţări diferite participante la proiect; să aibă o durată maximă de trei ani; la doi ani de la încheierea proiectului, produsul rezultat în urma acestuia să fie gata de lansare pe piaţă; IMM-ul care realizează cercetarea şi dezvoltarea unui produs trebuie să fie un IMM conform definiţiei europene şi, în plus, cel puţin 10% din timpul total echivalent să se ocupe cu cercetarea şi dezvoltarea sau 10% din profit să fie investit în activităţi de cercetare şi dezvoltare. Programul Eurostars va fi deschis pe toată durata anului pentru finanţarea aplicaţiilor, cu 1 - 2 termene limită/an pentru aplicaţii. Primul apel se va închide la 8 februarie 2008, iar rezultatele se vor comunica la 25 aprilie 2008. Alte detalii (inclusiv formularele de depunere a aplicaţiilor) legate de Programul Eurostars pot fi obţinute direct de pe site-ul acestui program: www.eurostars-eureka.eu.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.