Asociația Internațională Euro Foto Art și organizația parteneră a acesteia, China Photo Network Online din Zuhai (CPNO), au sprijinit și în acest an organizarea Festivalului Fotografiei Românești în China, organizat de Institutul Cultural Român din Beijing (ICR).

Lansarea oficială a ediției a IV-a a festivalului dedicat Zilei Naționale a României a avut loc la sediul ICR din Beijing vineri, 29 noiembrie, la ora locală 16.00, în minunatul complex arhitectural Galaxy Soho. Publicul present, printre care și artistul fotograf Tudorel Ilie, membru AIEFA din Baia Mare, a fost salutat de către reprezentanta institutului, Elena Maria Olga Racu. În cadrul venisajului au luat cuvântul președinții celor două organizații susținătoare ale festivalului: artiștii fotografi Ștefan Tóth din Oradea, respectiv Weilu Chen, din Zhuhai. În cadrul festivității a fost vernisată expoziția de artă fotografică intitulată Oameni și orașe din România și China din 70 de fotografii realizate de artiștii fotografi din cele două țări, reprezentând simbolic 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și China. Sâmbătă, 30 noiembrie, la ora locală 16.00, a avut loc, la Muzeul de Artă Contemporană și Centrul de Artă din Shanghai Lingan, o gală de imagini digitale, în care au fost prezentate cele şapte expoziții de artă fotografică care vor fi vernisate în cadrul ediției a IV-a a Festivalului Fotografiei Românești în China în orașele: Beijing, Sanghai, Zhuhai, Shunde și Macau. Publicul prezent la eveniment a fost salutat de către reputatul artist fotograf din Shanghai Haibo Chi (cunoscut și publicului din România prin cele două expoziții organizate în Oradea și Carei). În cadrul Galei au fost prezentate expozițiile de artă fotografică: „Oameni și orașe din România și China”, respectiv expozițiile personale ale artiștilor fotografi membri ai Asociației Internaționale Euro Foto Art și Clubului Fotografic Nufărul Oradea: Ovi D. Pop (Oradea) – „România văzută de la înățime”, Tudorel Ilie (Baia Mare) – „România repere culturale”, Mariana Scubli (Sighetu Marmației) – „Spiritul tradiției românești”, Nicoleta Gabor (Oradea) – „Călător de noiembrie” și Gelu Vrabie (Oradea) – „Impresii Urbane”. Duminică, 1 decembrie,  cei doi artiști fotografi din România au fost însoțiți de colegii lor din Sanghai la o serie de deplasări în acest minunat oraș. Luni, 2 decembrie, ora locală 17.00, va fi vernisată în prezența celor doi artiști fotografi din România, la Centrul Expozițional din Zhuhai expoziția artistei fotograf Mariana Scubli (Sighetu Marmației) intitulată „Spiritul tradiției românești”.