Şcoala Gimnazială "Puiu Sever" Ineu a găzduit joi, 1 noiembrie, lansarea cărţii "Rromii în comunitatea locală Ineu". Cartea a apărut cu sprijinul Centrului Naţional de Cultură a Romilor - Romano Kher", în cadrul proiectului "Rromii în comunitatea locală Ineu", implementat de Şcoala Gimnazială "Puiu Sever" Ineu, Bihor.

Autorii cărţii sunt: prof. Ionel Cordovan, prof. univ. dr. Gheorghe Sarău, prof. Mariana Baicu şi prof. Liviu Gurău. "Rromii în comunitatea locală Ineu" este o monografie ce inserează repere etnice privitoare la rromii trăitori în localitatea bihoreană, Ineu - ca rod al străduinţei cadrelor didactice ale Şcolii Gimnaziale "Puiu Sever" din Ineu (prof. rrom Ionel Cordovan, prof. dir. Mariana Baicu şi prof. Liviu Gurău), cărora şi s-a alăturat prof. univ. dr. Gheorghe Sarău (de la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti), cu o secţiune de "punere în temă" în legătură cu idiomul vorbit preponderent de rromii obştei, dialectul carpatic. Se cuvine arătat că imboldul spre cercetarea faptelor conţinute în lucrarea de faţă se datorează generosului program de recuperare a moştenirii culturale şi lingvistice rrome din spaţiul geografic românesc, iniţiat de Centrului Naţional de Cultură a Romilor - Romano Kher", în cadrul căruia inimoşii dascăli din Ineul bihorean au iniţiat prezentul proiect. Printre invitaţii la acest eveniment s-au numărat: reprezentanţi ai Primăriei Ineu (primarul Togor Dumitru, contabila Lobonţ Sorina), inspectorul pentru rromi din cadrul Inspectoratului Judeţean Bihor - Elisabeta Ile, Monica Suciu, preşedinta Fundaţiei Ruhama, Marian Daragiu, preşedintele Alianţei Civice Democrate a Romilor, Alexandru Cordovan, consilier local pentru rromi, cadre didactice din şcoală, foste cadre didactice, părinţi şi elevi.

Ionel CORDOVAN