Votaţi-o pe Loredana şi trupa ei!
După ce orădencele noastre de la grupul "Divine" au părăsit concursul "Megastar", Oradea a rămas în această competiţie cu un singur reprezentant, Loredana Căvăşdan. Ea participă alături de alte trei tinere din ţară, Brigitta, Deea şi Mihaela, împreună cu care formează trupa "Alien Kitten". Fetele se bazează pe voturile noastre şi astăzi, 29 noiembrie, de la ora 20:30, pe Prima TV.
Despre ele, publicul a spus că au un farmec felin, venit parcă de pe altă planetă, aşa că au fost botezate "Alien Kitten". La canto clasic, fac pregătiri intense cu profesoara Crina Mardare, iar la coregrafie, cu Silvia Călin şi Andreea Duţă. Loredana a început să cânte de la vârsta de doi ani şi jumătate, dar abia în clasa a IX-a s-a apucat de studiu. A participat la mai multe spectacole şi festivaluri şi a avut norocul să cânte pe aceeaşi scenă cu Black Eyes Peas. La preselecţiile pentru Megastar 3, Loredana a reuşit să impresioneze juriul cu talentul său. Virgil Ianţu a mărturisit chiar că are cea mai bună voce pe care a ascultat-o de la Megastar 1 încoace. După terminarea show-ului de data trecută, grupul Alien Kitten a avut ocazia să se asculte la radio şi să-şi spună părerea despre prestaţia lor şi jurizare, în direct la Kiss FM. Cele patru tinere: Brigitta, Deea, Mihaela şi Loredana sunt o combinaţie de spirit de luptă şi energie pozitivă, pe care o emană cu fiecare ediţie.
Cine va câştiga cei 60.000 de euro, puşi în joc de Prima TV, şi un contract cu Universal Music Romania, vom putea afla urmărind viitoarele emisiuni Megastar 3, sâmbăta, de la ora 20:30.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.