Agitate zile ne-a fost dat să trăim, acum, când am intrat "cu paşi mărunţi şi repezi" în rândul cetăţenilor europeni. Nu s-a risipit bine aburul bucatelor tradiţionale de Crăciun, miresmele atâtor bunătăţi tradiţionale sau exotice care i-au îmbiat din toate părţile pe cei cărora le dă mâna, că, iată, pe marea scenă a ţării intră din nou personaje, deopotrivă vesele şi triste, interpretând eterna comédie (nu comedíe, căci râdem noi, dar... nu este râsul nostru) a luptei dintre Palate. Montesquieu sintetizează pentru prima dată ideile cu privire la separaţia puterilor în stat în lucrarea "Despre spiritul legilor", apărută în anul 1748. Laitmotivul teoriilor vehiculate pe această temă este rezumat de iluministul francez la următorul enunţ: "Totul ar fi pierdut dacă aceeaşi persoană sau acelaşi grup de oameni influenţi, nobili sau simpli cetăţeni, ar deţine controlul asupra tuturor celor trei puteri: puterea de a emite legi, de a executa deciziile şi de a da verdicte juridice." De două decenii încoace ("de împliniri măreţe", însă doar pentru cei care fie "s-a nimerit" să se afle în anturajul protejaţilor fostului regim, fie au fost sprijiniţi de Sőrős, fie - să fim cinstiţi până la capăt - sunt printre puţinele, fericitele şi cu atât mai merituoasele excepţii), de când democraţia se tot coace, şi acum, când mai avem doar... o idee până la împlinirea termenului previzionat de controversatul Brucan pentru maturizarea lui "stupid people", ne tot bat la cap "formatorii de opinie" cu al lor principiu al separaţiei puterilor. Noi, însă, "suntem ultraprogresişti, suntem liber-schimbişti...”, precum Caţavencu, cel care, însuşindu-şi cu viclenie o "nevinovată" scrisorică de amor care nu-i fusese lui adresată, voia să obţină sprijinul Guvernului pentru a ajunge ceea ce dorea. Ca-n bancul de la Radio Erevan, cel cu adevărul parţial, în care lui Serghei nu i s-a dat o Volgă ci i s-a furat bicicleta, în societatea românească lucrurile sunt la fel ca pe vremea lui Nenea Iancu, numai că astăzi Guvernul atârnă de un fir al unei doamne care vrea să pară o blondă în toată regula, dar care nu este altceva decât o păpuşă gentilă folosită în chip de sperietoare. Oare această luptă surdă dintre cei doi poli ai executivului bicefal românesc vrea să ne demonstreze că, asemenea Raportului final al Comisiei Tismăneanu, oricât de separate şi echilibrate vor fi puterile în stat, se va mai găsi câte ceva care să învrăjbească lucrurile, astfel încât să retrăim pe viu mitul "scrisorii pierdute", chintesenţa corupţiei din socetatea românească, alcătuită în cea mai mare parte din indivizi şantajabili, care nu o dată au cedat în faţa şantajiştilor. Nae Caţavencu a fondat "soţietatea enciclopedică-cooperativă Aurora Economică Română". Scopul acesteia era ca: "... tot românul să prospere!". Simţea el, Conu Nae, pe atunci, că sloganul acesta avea să stea la baza unei "campanii portocalii", ieşite învingătoare tocmai prin spiritul acestui stindard. Se pare că această modalitate de percepţie parasenzorială este molipsitoare, astfel că beneficiarul previziunii privind sloganul ce urma să fie victorios avea să devină el însuşi vizionar, astfel încât avea să "ghicească" cine urma să fie ales Preşedinte al CSM, chiar dacă acesta din urmă nu-şi anunţase nici măcar intenţia de candida. Oare cine ne poate aduce cu picioarele pe pământ şi să lăsăm altora toţi vizionarii şi ale lor preziceri? Poate că întrebarea nu este doar retorică, ci comportă un răspuns.