Vineri, 30 martie, începând cu ora 18.00, la Sala Florica Ungur, va avea loc un spectacol inedit de muzică, poezie și manuscris eminescian, „De mult mă lupt cătând în vers măsura”.

Evenimentul este organizat cu ocazia apariției volumelor „Din laboratorul lui Mihai Eminescu”, de Florica Gh. Ceapoiu și Florian Chelu Madeva, editat de Muzeul Național al Literaturii Române, și „Sonet muzical eminescian”, de Florian Chelu Madeva.

Ambele cărți sunt realizate pe baza sonetului eminescian, din care vor fi interpretate compoziții muzicale de către Florian Chelu și fiica sa, Alexandrina.

Întrucât în acest an, pentru prima dată, Floriile și 1 Aprilie cad în aceeași zi, cei doi artiști, tată și fiică, vor fi sărbătoriți. Florian și Alexandrina Chelu îi așteaptă, cu mult drag, pe orădeni, pentru a le fi alături la acest moment festiv, asigurându-i de toată preţuirea lor.