Pentru a întâmpina aşa cum se cuvine Sfintele Sărbători Pascale, câţiva elevi din clasele a V-a, a VI-a, a IX-a şi a X-a de la Colegiul Tehnic "Ioan Ciordaş" din Beiuş, îndrumaţi de inimosul profesor Pavel Benţa, au organizat, la începutul săptămânii trecute, la Muzeul Municipal din urbe, o expoziţie de icoane pe sticlă sub genericul "Flori divine".

La eveniment au participat numeroşi beiuşeni, printre care i-am mai remarcat pe primarul Adrian Domocoş, viceprimarul Gheorghe Costin, dar şi oaspeţi de onoare, între care s-a distins Prea Sfinţia Sa Sofronie Drincec, episcopul ortodox al Oradiei, care a sosit la vernisaj în fruntea unui sobor de preoţi, din care a facut parte şi protopopul Beiuşului, părintele Ioan Nat Balint. În deschiderea manifestării, profesorul Pavel Benţa a precizat că elevii au lucrat timp de şapte luni pentru realizarea lucrărilor, subliniind pasiunea cu care aceştia au lucrat. Prea Sfinţia Sa Sofronie Drincec, episcopul ortodox al Oradiei, a mărturisit că a rămas profund impresionat de expoziţia de icoane pe sticlă de la Muzeul Municipal din Beiuş şi a promis că va aşeza la loc de cinste, în Palatul episcopal, icoana dăruită, cu dragoste şi respect, de copiii beiuşeni.
Cei prezenţi au putut admira diversitatea şi frumuseţea creaţiilor elevilor, iar P.S. Sa Sofronie Drincec s-a întreţinut cu invitaţii, dar şi micii artişti, zăbovind în faţa lucrărilor acestora, încurajându-i să continue pe acest drum al artei şi al frumosului.