Trupa "Iosif Vulcan" a Teatrului de Stat Oradea a deschis anul trecut stagiunea 2010-2011 cu premiera spectacolului "Fetiţa cu chibrituri", adaptare de Angel Cârstea, după Hans-Christian Andersen, în regia lui Eugen Ţugulea. Evenimentul a fost destinat celor mai tineri spectatori ai teatrului şi a reprezentat primul act artistic al proiectului "Duminică e ziua copilului", iniţiat de Victoria Balint.

Premiera s-a dovedit a fi un succes, fiind o sărbătoare a celor mici. Foaierul Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea s-a transformat atunci într-un tărâm de basm: prinţese, prinţi şi clovni năzdrăvani i-au întâmpinat pe cei mici la intrare. Doi clovni au realizat gratuit facepainting pentru toţi cei interesaţi, o mulţime de baloane, cărţi pentru copii, jucării, muzică, fotografii cu personajele de basm, cadouri şi multe alte surprize i-au aşteptat pe cei mici la Casa de Cultură. Şi celelalte spectacole care au fost prezentate în cadrul proiectului "Duminică e ziua copilului", devenit ulterior "Sâmbătă e ziua copilului", s-au bucurat de succes în rândul micuţilor. Este vorba de: "Cenuşăreasa", "Vrăjitorul din Oz", "Marionete la circ", a Teatrului de Marionete Arad, precum şi "Vine Moş Crăciun". La aceste spectacole micuţii au fost întâmpinaţi cu cărţi, dar şi dulciuri oferite de Grupul European Drinks & Foods şi Cofetăria Scala. "Acest proiect a fost gândit pentru ca părinţii să-şi petreacă momente deosebite împreună cu copiii lor, fiind un succes. Ne bucurăm să-i vedem că vin cu micuţii lor la spectacole pentru a se simţi bine prin intermediul artei", ne-a declarat Victoria Balint, iniţiatoarea proiectului.