Iubitorii muzicii baroce sunt așteptați astăzi, de la ora 19.00, la Filarmonica Oradea, la un concert cu lucrări de J. S. Bach. Invitatul special al serii este maestrul Ilarion Ionescu-Galaţi, dirijorul care şi-a câştigat de-a lungul carierei sale titulatura de omul-orchestră”.

J.S. Bach (1685-1750) a fost un compozitor german, violonist și organist considerat în mod unanim ca fiind unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii. Operele sale sunt apreciate pentru profunzimea intelectuală, stăpânirea mijloacelor tehnice și expresive și pentru frumusețea lor artistică. În prima parte a concertului veți putea asculta Concertele brandenburgice nr. 3 și 4.

Cele şase Concerte brandenburgice reprezintă o colecţie de concerti grossi compuse contelui Nagy.Kalman.6Christian Ludwig de Brandenburg în 1719, perioadă în care Bach era capelmaistru la Köthen. În concertul orădean garanția unei interpretări de clasă a Concertului brandenburgic nr. 4 în Sol major va fi asigurată de către concert-maestrul nostru Nagy Kálmán, flautistul Vasile Foica și de flautista Nagy Éva. Dirijorul spectacolului din această seară este maestrul Ilarion Ionescu Galaţi. „Prelucrarea pentru Tocatta şi fuga în Re minor a fost realizată de Leopod Stokowski, fondatorul Filarmonicii din Philadelphia, care mi-a fost profesor în timpul studiilor pe care le-am efectuat în SUA”, a spus maestrul dirijor.

Acesta le-a promis orădenilor o seară de neuitat şi a ţinut să laude orchestra orădeană. „Orchestra se află într-o ascensiune extraordinară, este plină de emulaţie şi de suflet tânăr. Iar instrumentiştii care vor asigura partea de solo în această seară sunt foarte talentaţi”, a mai spus Ionescu-Galaţi. Maestrul a mai subliniat că Oradea este unul dintre puţinele oraşe în care muzica este susţinută şi promovată şi a felicitat conducerea pentru alegerea unei seri dedicate lui Johan Sebastian Bach.