Mângâiat pentru ultima oară de soarele ocrotitor al locurilor natale, Viorel Horj a plecat vara aceasta, pentru totdeauna, la fireasca întâlnire cu străbunii. Felul său de a fi, unic, exuberant, amprenta spiritului său ascuţit şi, mai ales, opera masivă, substanţială, de anvergură, îl fac să rămână prezent printre contemporanii săi, care nu contenesc să creadă că poetul se va întoarce ca dintr-o călătorie iniţiatică. Într-o atmosferă dominată de amintirea marelui plecat, joi, 21 octombrie, la Casina Română, săptămâna culturală beiuşeană a continuat cu evocarea personalităţii regretatului Viorel Jorj şi cu lansarea postumă a ultimului său volum, "Imposibilul zbor de la cuib". Au participat câţiva dintre prietenii şi apropiaţii poetului, soţia sa, Olimpia, rude şi admiratori ai versului şi frazei horjene. Anca Banda, conducătoarea Casei de Cultură municipale, şi două eleve au recitat din opera lui Horj, după care au luat cuvântul invitaţii. Cercetătorul Crăciun Parasca, unul dintre cei mai buni prieteni ai poetului şi, uneori, după cum mărturisea, chiar confesor, a rememorat ultima perioadă a vieţii lui Viorel Horj şi contextul în care a fost scris romanul "Imposibilul zbor de la cuib", iar poetul şi publicistul Nicolae Brânda a semnalat faptul că satul românesc, aşa cum apare în operele lui Creangă, Rebreanu, Preda sau Horj, începe să devină amintire, începe să intre în istorie, în mit, o dată cu transformările substanţiale petrecute la nivelul relaţiilor sociale şi mentalităţilor din mediul rural. Dintre prietenii şi cunoscuţii poetului, au depănat amintiri prof. Ioan Dărăbăneanu, fost coleg de şcoală şi armată cu Viorel Horj, şi prof. Teodor Rif, cel care i-a succedat la catedra de limba latină a colegului vulcanian din Beiuş.