Trenul se indrepta spre ultima statie. Calatoream cu un tren personal, plin de tot felul de oameni, cu geamuri murdare si lumini mate, palpainde. Un tren al tuturor, aglomerat, cu oameni apasati de probleme, de ganduri de toate felurile. Si, totusi, zambeam. Privirea mea avea o stralucire aparte.

As fi putut lua orice tren, dar acesta era cel care pleca primul si nu am mai avut rabdare. Ma uit in jurul meu, in timp ce trenul s-a pus in miscare. Multi dintre cei care mergeau spre destinatii pe care le stiau deja, pe de rost, ca un lait motiv al vietii lor, renuntasera sa mai priveasca pe geam, fiind cuprinsi de rutina. Dar nu-mi pasa. Priveam departe, vedeam cum trenul, cu fiecare statie in care oprea, era tot mai aproape de statia mea. Ultima statie pentru mine. Si, desi am calatorit mult, desi am asteptat tot drumul sa ajung, la un moment dat trenul s-a oprit. Totul s-a pierdut in timp. Totul devenise trecut. Imi traiam prezentul. Stiam ca e un peron special al unei gari speciale, unde voi cobori acum.

STATIA IUBIRII. In vazul tuturor si, totusi... Doi calatori. Probabil, venise cu acelasi tren, probabil ajunsese acolo cumva inaintea mea, nu stiu si nici nu ma interesa. Era acolo.

Am emotii. Gol in stomac. Imi amintesc.

Imi place sa rad, sa scriu, sa citesc. Sunt rationala, sunt obiectiva, ma impresioneza gesturile unui Om pentru ca ele dau profunzime, substanta vietii noastre. Imi rasuna in minte intrebarea simpla, fireasca, banala, care mi-a declansat mecanisme pe care le credeam uitate, prafuite, tinute bine, acolo in mine.

"Cum pot fi asa?" Cum sunt, in definitiv? Atipica, rationala, obiectiva, incurabila in credinte si valori demult uitate de noi, oamenii, care discernem limitele dintre bine si rau, fara a privi in urma. Pana nu demult, am fost in tabara celor care pricep rostul vietii si sensul existentei noastre pe pamant. Declicul limitelor mele m-a adus in tabara lui ASA NU, dar printr-o coincidenta stranie a sortii sau doar prin randuiala firii m a obligat sa mi fac bagajele si sa ma urc in trenul care ma astepta. Trenul vietii mele, iremediabilul meu.

Am pornit in lunga mea calatorie, deschizand porti grele, invitand in statii ale sufletului. Ca din intamplare, m-am ratacit putin in drumul meu si am coborat in pasaje intunecate. Singura care veghea asupra mea, IUBIREA. Am intins mana si am sperat ca iertarea, toleranta, acceptarea vor fi acolo, in subterane adanci, undeva pastrate si nealterate.  Am inchis ochii si o raza de soare mi-a luminat obrazul.

In prima statie, am ras si a aparut firescul meu. Ne-am imprietenit simplu, banal, firesc. Am ras, am povestit, am dat jos fatade. A trecut un alt anotimp si m-am oprit in urmatoarea statie. Intr-o dupa amiaza oarecare, am primit un mesaj. Sus, deasupra lumii, buzele lui s-au apropiat de ale mele si acolo ceva in mine s-a trezit si am stiut din acea clipa ca pot porni spre urmatoarea statie a vietii mele.

Un drum lung, calatori multi, evenimente multe. Si, in toate astea, noi doi. Erau zile in care, razele soarelui patrundeau peste tot si straluceau chiar si in noapte. In alte zile, am coborat jos, in adancuri pe care si de care auzisem doar in povesti. Toate erau palpabile pentru mine si, totusi, uneori de neatins. Ieseam de fiecare data, din fiecare adanc, cu credinta si speranta ca iubirea e singurul lucru care ne inalta, ne lasa  sa fim noi. Am plans, am oftat, am ras, am pus temelii si baze solide, pentru vremuri grele, din fata carora sa ma pot refugia in casa iubirii si sa privesc cum toate trec pe langa mine. Tot timpul acolo, langa mine, acel Unu, unic, iremediabil.

Am spus "Sa fii tu e suficient pentru o viata". In urmatoarea statie, am convenit sa ne urcam amandoi in acelasi tren si sa ne regasim pe noi, chiar daca vom fi inconjurati de foarte multi si multe care fac parte din viata. Sufletele noastre vor fi cele care se vor regasi. M-am apropiat, m-am oprit in loc si mana mea si buzele mele au fost sarutate. Ne-am privit in ochi. "Taci, nu spune nimic"... Am zambit, pentru ca, buzele lui au desenat un contur lung si patimas inspre mine. Eu.EL. Simplu, ... banal, firesc. UNU. UNIC. IREMEDIABIL

M.G.