În perioada 20-22 iulie, în Parcul Bălcescu, din Oradea, situat lângă Grădina Zoologică, se va desfăşura cea de-a XIV-a ediţie a Târgului meşterilor populari, eveniment organizat de Muzeul Ţării Crişurilor Oradea, în colaborare cu autorităţile judeţene şi locale, precum şi cu instituţiile de învăţământ şi cultură din Oradea. Cu această ocazie, orădenii vor putea admira sau achiziţiona produse de ceramică, instrumente muzicale tradiţionale, împletituri din nuiele şi papură, mobilier ţărănesc, obiecte de uz casnic din lemn, podoabe, piese textile şi de port tradiţionale sau inspirate de creaţia populară din domeniul respectiv, turtă dulce etc. Până în prezent, au confirmat 95 de meşteri din România şi cinci din Ungaria. Deschiderea oficială va avea loc vineri, 20 iulie, de la ora 18.00. Orarul de desfăşurare a Târgului meşterilor populari va fi următorul: vineri, între orele 11.30-20.00, sâmbătă, între orele 9.30-20.00, şi duminică, între orele 9.30-18.00. Intrarea va fi liberă.