Târg de obiecte bisericeşti, în premieră la Oradea
În perioada 9-11 septembrie a.c., Sala Nouă de Sport a Universităţii din Oradea va găzdui Târgul Internaţional de veşminte, icoane, statuete, cărţi şi obiecte bisericeşti "Catholic Expo", care va avea loc pentru prima dată în România, la Oradea. Programul de vizitare va fi între orele 10.00-18.00, intrarea fiind liberă.
Pentru prima dată în România, producători şi importatori de obiecte bisericeşti şi mănăstiri cu tradiţie din şase ţări (Austria, Italia, Ungaria, Grecia, Ucraina şi România) vor expune la Oradea veşminte, icoane, clopote şi candelabre, iconostase, devoţionale, statuete de mari dimensiuni, maşini de brodat cu soft bizantin şi, nu în ultimul rând, carte şi revistă creştină. Târgul este o premieră chiar şi pentru Europa, datorită caracterului său ecumenic. Vor participa atât producători de obiecte religioase latine (necesare clerului şi credincioşilor romano-catolici şi greco-catolici), cât şi producători de obiecte religioase bizantine (necesare preotului şi credincioşilor ortodocşi). Printre participanţi se mai numără cea mai veche turnătorie de clopote din Europa (înfiinţată în anul 1599), Grassmayr Austria, dar şi una dintre cele mai importante din România - Bing Beng Baia Mare. Premierele absolute sunt reprezentate de "pianul cu clopote", un instrument muzical format dintr-o armonie de 12 clopote care cântăresc peste o tonă, pot fi acompaniate de orice instrument muzical şi pot reproduce fidel orice melodie cunoscută. O altă premieră o reprezintă toaca electronică, invenţia turnătoriei de clopote Bing Beng, care este unică în lume. De asemenea, şi-au anunţat participarea, ca expozanţi, Mănăstirea Surorilor Lauretane - congregaţie romano-catolică, Mănăstirea ortodoxă Floreşti din Cluj, care vor expune suveniruri şi devoţionale creştine, şi Asociaţia Caritas Eparhial a Episcopiei Greco-Catolice din Oradea. Alte premiere în cadrul expoziţiei: edituri de carte creştină pentru copii, precum şi vestitul vin liturgic de Santorini, care va fi oferit pentru degustare.
Inaugurarea Târgului "Catholic Expo", programată pentru mâine, 9 septembrie, de la ora 11.00, va fi oficiată de PS Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, şi de PS Sa Bocskei Laszlo, episcopul romano-catolic de Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.