Trei poeţi, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, Paşcu Balaci, Gheorghe Vidican şi subsemnatul, au fost, de curând, invitaţi la Ziua Grupului Şcolar "Horea", din Marghita, primiţi cu multă căldură de către cadrele didactice şi elevi, în frunte cu directorul, spiritualul-inepuizabil prof. Moise Ilieş.

Cum era firesc, am alcătuit o întâlnire cu cenaclul şcolii, cu condeierii, care au citit încercările lor literare. Textele citite au fost surprinzătoare. Am luat şi noi cuvântul analitic, precizând râvna şi talentul celor aflaţi mai presus de cum se zice, cum că "tot românul este poet"... În acest grup şcolar apare o revistă, Poezii (mai 2009), în format de broşură, înmănunchind creaţiile cele mai izbutite. Ultimul număr al revistei îi distinge cu litera tipărită pe elevii inspiraţi: Diana Chiş; Anita Toth, Cristi Groza, Andrei Pop, Matei Gal, Loredana Oniţa şi Aura Nutaş, din clasele terminale. Coordonarea revistei-broşură şi autoarea frumoaselor ilustraţii aplicative este profesoara Florina Toth. Noi, poeţii prezenţi, am adus urări, fiind răsplătiţi cu vinul locului şi cu aplauze. Am invocat, cu sinceritate, strădaniile şi talentele.