Ştei: Lansare de carte la Şcoala "Miron Pompiliu"
Şcoala cu cls. I-VIII "Miron Pompiliu" Ştei a găzduit joi, 2 aprilie a.c., lansarea cărţii profesorului Ioan Mocan, intitulată "Managementul activităţilor turistice şcolare", volum prefaţat de prof. Ioan Şereş, "ca rezultat al bogatei experienţe în domeniul turismului şcolar pe care prof. Ioan Mocan a dobândit-o ca urmare a coordonării, timp de mai mulţi ani, a instituţiei judeţene specializate în aces sens.
Prof. Georgeta Maria Muşet, directoarea Şcolii "Miron Pompiliu", a urat bun venit autorului, dnei prof. Rodica Popa, de la Casa Corpului Didactic, precum şi numeroasei asistenţe, compuse din profesori de la C.N. "Avram Iancu" Ştei, GRI "Unirea" Ştei, Şcolile din Rieni, Lunca, Vaşcău, Nucet, Câmpani, Ponoare, Sălişte de Vaşcău. Prof. Ioan Mocan s-a adresat asistenţei şi printr-o videoproiecţie cu peisaje deosebite, dar şi cu o scurtă prezentare a operei. "Revin la Ştei după doi ani, unde văd schimbări evidente în bine, ceea ce este remarcabil. Turismul şcolar tradiţional trebuie recuperat pentru a se realiza manifestări de amploare şi de a ne adapta noilor provocări ale actualelor generaţii, cărora programele, ca de altfel şcoala, în general, trebuie să le răspundă, la parametri calitativi înalţi", a declarat autorul. Cea mai sugestivă apreciere la adresa prof. Ioan Mocan a fost cea a prof. Emil Petrişor, directorul Şcolii cu cls. I-VIII Sălişte de Vaşcău, domnia sa spunând: "Cunosc activitatea autorului acestei cărţi, pentru colegii de breaslă, ea putând deveni o adevărată Biblie, un real izvor nesecat în documentarea noastră, care ne va permite să devenim adevăraţi educatori de vacanţă". La final, s-au purtat discuţii pe tema turismului, invocându-se, printre altele, regretul desfiinţării Taberei Şcolare de la Nucet, precum şi regresul multor activităţi în domeniu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.