Spectacol total la Oradea - Horia Brenciu a făcut show
Horia Brenciu şi HB Orchestra au susţinut duminică seara, la Teatrul Regina Maria din Oradea, un concert incendiar, în prezenţa unui public care i-a aplaudat şi a cântat alături de ei mai bine de trei ore. Concertul a făcut parte dintr-un turneu care cuprinde 20 de oraşe. După ce va străbate ţara în lung şi-n lat, artistul va cânta, în premieră, şi la Chişinău.
Horia Brenciu a aflat care este raţiunea de a trăi, a transpus-o în muzică şi o împărtăşeşte spectatorilor la fiecare concert. Conectat în permanenţă cu publicul, artistul generează celor din jur bucuria de a trăi. Şi de această dată, Brenciu a cucerit orădenii cu melodii din repertoriul naţional şi internaţional, printre care "Drumurile noastre", „New York, New York", „Delilah", dar le-a dat ocazia şi colegilor lui din orchestră să arate ce ştiu. "Atmosfera a fost una incendiară. Horia Brenciu este un foarte bun showman, dar şi un excelent entertainer, care a interacţionat tot timpul cu publicul. O impresie la fel de bună mi-au lăsat şi ceilalţi membri ai orchestrei", ne-a declarat Ciprian N., unul dintre fanii artistului, referindu-se la chitaristul Cristian Creţu, care a interpretat, printre altele, melodia „Purple Rain", sau la Harvis, care a încântat audienţa cu „What a wonderful world" şi "Ionel, Ionelule". Rechemat de mai multe ori pe scenă, Horia Brenciu şi-a încheiat spectacolul cu câteva dintre piesele lui cele mai cunoscute - "Septembrie, luni" şi "Fac ce-mi spune inima".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.