La iniţiativa şi cu binecuvântarea PS Sale Sofronie, Episcopul ortodox al Oradiei, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, în colaborare cu Liceul Teologic Ortodox "Episcop Roman Ciorogariu" Oradea şi cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, organizează astăzi, 29 mai, Simpozionul naţional "Sfântul Vasile cel Mare - personalitate complexă a teologiei şi spiritualităţii creştine".

Organizat pe două secţiuni, una dedicată cadrelor didactice şi alta dedicată elevilor, simpozionul se va bucura de prezenţa câte unui cadru didactic şi a unui elev de la toate seminariile şi liceele teologice din cadrul Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Lucrările ştiinţifice susţinute cu acest prilej vor trata aspecte variate legate de viaţa şi opera marelui dascăl al Creştinătăţii - Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, şi vor fi publicate, ulterior, într-un volum editat de Episcopia Oradiei pentru marcarea jubileului marelui Sfânt Părinte capadocian.

Simpozionul se va desfăşura în sala festivă a Protopopiatului Ortodox Român Oradea, situat pe strada Episcop Roman Ciorogariu nr. 10, astăzi, 29 mai, de la ora 10.00.